În opinia lui Gabriel Mangalagiu, antrenorul principal de la Viitorul Dăeşti, echipa de la Fedeleşoiu va avea un parcurs mult mai bun în retur, faţă de turul Ligii a III-a. Aşa cum se cunoaşte, după primele 15 runde ale sezonului, campioana Vâlcii din sezonul trecut ocupă doar locul 11 în Seria a IV-a, cu 19 puncte în cont. „Evident că putem obţine mai multe puncte decât în tur. De altfel, am şi spus în prima parte a sezonului că echipa are capacitatea de a fi mai bună, numai că, din diferite motive, nu suntem acolo unde ne este locul de fapt! Din păcate, am pierdut foarte-foarte uşor nişte puncte importante, mai ales acasă. Mă refer la eşecul cu Naţional Sebiş, din cauza a două goluri încasate în ultimele cinci minute de joc, precum şi la remizele cu Cetate Deva, Fortuna Bechicherecu Mic şi CSC Dumbrăviţa. Şi în deplasare am cedat aiurea puncte preţioase! Toate acestea, ne-au tras în jos! Dacă meciurile pe muchie de cuţit ar fi fost transformate în victorii, punctele câştigate în plus ne-ar fi poziţionat mai sus în clasament. În mod sigur, returul va fi mult mai greu, pentru că nu mai suntem doar o echipă nou-promovată, ci am fost deja luaţi în seamă de toate adversarele noastre. În ochii tuturor, suntem de-acum o formaţie puternică şi cu pretenţii, aşa că toate ne vor trata altfel faţă de tur, cu mai multă atenţie”, a declarat Mangalagiu.
În încheiere, tehnicianul a precizat că, şi în returul Ligii a III-a, Viitorul Dăeşti va disputa tot sâmbăta după amiaza meciurile de pe teren propriu.
În etapa a patra, pe 20 septembrie, Sparta Rm. Vâlcea a scăpat victoria printre degete la Dragoslavele, unde a fost...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe