Fotbal Național

Gabriel Precup, Samson Nwabueze şi Radu Georgescu au revenit ca titulari. Răzvan Olteanu s-a accidentat grav cu CS Hunedoara

118Vizualizari

În precedentele două partide din Liga a III-a (cu Craiova şi Timişoara), dar şi în duelul cu Astra Giurgiu, din Cupa României, Flacăra Horezu a suferit din plin din pricina absenţei unor jucători de bază, care au fost accidentaţi. Sâmbăta trecută, trei dintre cei aflaţi însă pe lista indisponibililor au revenit pe teren. Este vorba de Gabriel Precup (alias „gleznă fină”) – care a şi deschis scorul în meciul cu CS Hunedoara, Samson Nwabueze şi Radu Georgescu. La polul opus, din păcate, horezenii s-au „ales” cu un nou titular accidentat: este vorba de Răzvan Olteanu, care a părăsit terenul de joc în minutul 6 al partidei cu CS Hunedoara.
„Ne bucură că au revenit pe teren trei dintre jucătorii noştri accidentaţi, care au constituit absenţe importante pentru noi în meciurile anterioare. Poate că erau altfel şi acele partide, dar aşa a fost să fie! Nu trebuie să ne mai gândim de-acum la ele! Important e prezentul, dar mai ales viitorul!”, a afirmat Adi Popa, antrenor-jucător la Flacăra Horezu.
„Din păcate, week-end-ul trecut, am suferit o nouă accidentare, chiar în minutul 6, când Răzvan Olteanu a rămas cu piciorul înfipt în gazon, fiind înlocuit imediat de Raul Nistor. Sperăm să nu fie vorba de o lovitură gravă şi să revină cât mai repede pe teren. Olteanu era un jucător de bază, pe care l-am folosit ca titular tot timpul, un tânăr de perspectivă, aşa că vrem să-l vedem cât mai repede înapoi în formula de start. De altfel, ne dorim ca toţi componenţii lotului să fie sănătoşi, să continuăm să ne pregătim bine şi să obţinem rezultate bune în continuare”, a încheiat Adi Popa.

0
error: Content is protected !!