Diverse

Gabriel Sanda, ex-iSport, a fost selecționat în naționala U15 a României. El este titular la Hagi

1.52KVizualizari

Vâlcea are doi jucători care fac parte din lotul național Under 15 al României. Este vorba de Luca Văduva (plecat la Universitatea Craiova, de la Viitorul Dăești) și Gabriel Sanda (foto- dreapta, legitimat de 2 ani la Academia Hagi). Acesta din urmă a început fotbalul la vârsta de 5 ani, sub comanda lui Emanuel Popescu, apoi, s-a transferat la iSport, de unde a făcut pasul la cea mai puternică academie din România. Timp de 3 ani, el a fost antrenat de Alin Savu. Gabriel joacă pe postul de mijlocaș central ofensiv. La Hagi, are două goluri marcate în 3 etape. Este privit foarte bine, pentru că este și un băiat foarte serios, foarte muncitor… Deși e născut în 2009, el evoluează la categoria de 2008, unde a jucat finala pe țară anul trecut. Vestea convocării nu a fost o surpriză pentru noi, ca să fim sinceri. Am fost la Buftea, la selecția celor 120 de jucători. A jucat foarte bine acolo! De mult nu mai are Vâlcea 2 jucători la lotul național… E o mândrie! Ca obiectiv, ar fi frumos să promoveze la prima echipă, pe la 16-17 ani”, a declarat Marius, tată lui Gabriel Sanda, jucător la Academia Hagi.