marți, decembrie 9, 2025
Fotbal Județean

George Popolan şi-a avertizat jucătorii: „Să nu faceţi…!” Sâmbătă, toată Vâlcea e cu ochii pe meciul Dăeşti – Bradu. Împreună, spre Liga a III-a!

1.69KVizualizari

George Popolan şi-a felicitat jucătorii de la Viitorul Dăeşti pentru evoluţia din meciul tur, de la Real Bradu, unde s-au impus cu 2-1, însă, totodată, i-a atenţionat că promovarea în Liga a III-a este încă foarte departe. Fondatorul campioanei Vâlcii este convins că manşa-retur, programată sâmbăta aceasta, de la ora 17.30, pe stadionul din Dăeşti, va fi mult-mult mai grea. „Eu am spus mereu: jucătorii sunt campionii mei. Îi susţin cu tot ceea ce pot, să ajungă în Liga a III-a. Am maximă încredere în ei. Am trecut cu brio primul pas, dar returul va fi cu totul diferit, mai dificil şi mai încrâncenat. Să nu facem greşeala de a ne considera deja promovaţi. Real Bradu nu mai are ce pierde… Sâmbătă, va trebui să fim mult mai concentraţi, pentru a ne îndeplini obiectivul. Le mulţumesc din suflet tuturor suporterilor care au fost aproape de noi. Sunt convins că, sâmbăta aceasta, vom avea un număr mult mai mare de spectatori. Vrem să petrecem împreună promovarea în Liga a III-a. Este visul nostru, al tuturor iubitorilor de fotbal! Vă aşteptăm la Dăeşti!”, a precizat George Popolan.