În urmă cu două săptămâni, grindina, însoțită de o ploaie torențială, a distrus o bună parte dintre culturile și grădinile oamenilor din satul Ciorăști, comuna Șirineasa. Sensibilizat de situație, primarul Ion Streinu și mai mulți oameni de bine din localitate au sărit imediat în sprijinul persoanelor vârstnice, nevoiașe, cărora le-au cumpărat răsaduri, pentru a-și reface la timp grădinile.
„Am avut un sentiment de durere, când am văzut bătrânicile care se plângeau că piatra le-a distrus toată munca. Atunci, am decis să ne mobilizăm, pentru a le ajuta. Am împărțit câteva mii de răsaduri de roșii, ardei și alte legume. Sper să nu mai trecem prin astfel de momente grele. Și eu mă ocup de grădinărit și agricultură, aşa că înțeleg foarte bine situația, mai ales că mulți dintre cei de la țară din aceste lucruri își asigură o bună parte din hrana zilnică”, a mărturisit primarul PSD din Şirineasa, Ion Bebe Streinu.
Ca urmare a intensificării procedurii de actualizare a bazelor de date, Direcția Economico-Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea va...
Săptămâna trecută, mai precis vineri, 20 decembrie, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că a semnat contractul de...
În prima jumătate a acestei luni, Constantin Rădulescu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construire a noului bloc operator...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe