În ultimii ani, tot mai mulți asiatici au luat cu asalt piața de construcții din România. Motivul e ușor de înțeles, de vreme ce salariul minim lunar din statul asiatic este de doar 80 de euro, în timp ce, la noi, e de 6-7 ori mai mare. Compania Hispano Construct, din Rm. Vâlcea, are deja opt nepalezi angajați, aceștia fiind recunoscuți, în mod special, pentru seriozitatea deosebită pe care o au în câmpul muncii și dispoziția pentru a învăța mereu lucruri noi.
Zilele trecute, Bandhari Prakash, unul dintre angajații din Asia, a primit o veste teribilă: casa din Nepal i-a luat foc într-un incendiu, iar soția cu probleme de sănătate și copilul mic au rămas sub cerul liber. Impresionați de drama acestuia, colegii de la firmă i-au sărit imediat în ajutor, strângând o importantă sumă de bani, necesară pentru a-și reconstrui casa.
„Suntem mândri de ceea ce au făcut colegii săi de muncă. Până la urmă, suntem cu toții o mare familie. Bandhari a venit în România pentru a-i asigura familiei sale un trai mai bun, așa cum și noi, românii, am fost plecați sau mulți încă mai sunt plecați în Occident. Mulțumim tuturor pentru ajutorul financiar oferit… Toate respectele noastre!”, a transmis conducerea companiei de construcții Hispano Construct.
În comuna Orlești, activează două echipe de fotbal, una în Liga a V-a, alta în Liga a VI-a. Primarul Constantin...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe