Gheorghe Dumbravă a explicat scorul zdrobitor pe care l-a obţinut la alegerile din 27 septembrie: „Locuitorii din Stoeneşti au apreciat toate investiţiile pe care le-am realizat în cei opt ani de când sunt primar”
La scrutinul din 27 septembrie, primarul Gheorghe Dumbravă a fost reales în funcţie cu un procent de 92 la sută. Asta după ce, la alegerile din 2016, liberalul a obţinut cel mai mare scor la nivel naţional: 95 la sută.
„Le-am mulţumit în permanenţă oamenilor pentru sprijinul acordat. Aşa cum am declarat şi înainte de alegeri, am pornit la drum cu gândul de a ataca recordul realizat în urmă cu patru ani. Nu eram sigur că voi reuşi să mai întrec performanţa din 2016, dar, în orice caz, mi-am propus ca procentul să fie unul cu cifra 9 în faţă. Şi am reuşit! Mă gândeam însă că dacă sunt mai multe formaţiuni politice, vor fi şi alţi candidaţi care îi vor convinge pe alegători de intenţiile lor bune şi vom mai pierde din voturile PNL. Dar, la final, mi-am dat seama că nu e adevărat, ba chiar parcă a fost mai drastică înfrângerea celor care au concurat împotriva noastră, a liberalilor. Iar asta ţinând cont de faptul că, în 2020, au fost cinci formaţiuni politice contra mea, în timp ce, data trecută, m-am bătut doar cu PSD. M-a bucurat enorm faptul că, la Stoeneşti, spre deosebire de alte comune, am obţinut şi o majoritate destul de confortabilă în Consiliul Local, PNL având 11 reprezentanţi din 13. La fel ca în 2016, când PSD a obţinut tot doi consilieri, dintre care unul la redistribuire”, a dezvăluit Gheorghe Dumbravă.
„Echipa câştigătoare nu se schimbă”: Dumbravă va face în continuare pereche cu Chelcea, în tandemul primar – viceprimar
Scorul zdrobitor cu care şi-a bătut rivalii este justificat de faptul că, în cele două mandate ca primar, Gheorghe Dumbravă a schimbat faţa localităţii Stoeneşti, care s-a dezvoltat pe zi ce trece. Alesul PNL a asfaltat 40 de kilometri de drumuri, a introdus reţelele de apă şi canalizare, a modernizat şcolile, grădiniţele şi căminele culturale din localitate… şi câte şi mai câte.
„Locuitorii au apreciat toate investiţiile pe care le-am realizat în cei opt ani de când sunt primar. Reţea de apă, canalizare, drumuri, cămine culturale, grădiniţă modernă la Dobriceni. Iar în continuare urmează altele: extinderea şi modernizare a şcolii, teren sintetic de sport, sală de sport. Am dezvoltat localitatea, iar acum o palmă de teren se vinde mult mai bine, datorită investiţiilor în utilităţi. Doar în ultimii doi ani, la Stoeneşti, s-au derulat proiecte de 8 milioane de euro, toată comuna fiind un şantier”, a mai afirmat primarul PNL din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.
În încheiere, acesta a mai dezvăluit că, şi în perioada 2020-2024, va rămâne fidel ideii că „echipa câştigătoare nu se schimbă” şi va face din nou pereche, pentru a treia oară, cu Gheorghe Chelcea, în tandemul primar – viceprimar.
Printre cele mai importante proiecte pe care primarul Marcel Radi și Bogdan Teodorescu le vor realiza în următoarea perioadă la...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe