Gheorghe Dumbravă: „În 2012, nimeni nu voia să cumpere o bucată de pământ în Stoeneşti, să-şi facă o casă, din cauză că nu erau utilităţi. Acum, locuitorii au început să vândă metrul pătrat şi cu 10 euro!”
În prezent, în comuna Stoeneşti, se află în derulare proiecte de 8 milioane de euro, iar localitatea administrată de primarul Gheorghe Dumbravă se dezvoltă la foc automat. În condiţiile în care în aproape toate zonele e şantier, nu e deloc de mirare de ce alesul PNL are o priză enormă printre locuitori. Lucru dovedit încă de la alegerile precedente, când Gheorghe Dumbravă a fost cel mai votat primar din ţară, cu 95 la sută. Performanţa din urmă cu patru ani a fost apreciată şi de Ludovic Orban, pe care primarul din Stoeneşti l-a invitat, în 2019, la Ziua Comunei. Tot atunci, Gheorghe Dumbravă l-a şi „blestemat” cu noroc pe şeful liberalilor să ajungă premier, iar acest lucru s-a împlinit.
Primarul comunei Stoeneşti este mândru de investiţiile realizate în cele două mandate. „O localitate dezvoltată e una care dispune de utilităţi ca la oraş (apă, canal) şi de drumuri cât mai bune. Din primul moment când am fost ales în funcţie, am depus eforturi pentru a le oferi locuitorilor aceste facilităţi. În acest sens, mă bucură enorm faptul că, în ultimii ani, preţul unui metru pătrat de teren a crescut considerabil la Stoeneşti! Iar asta şi datorită investiţiilor realizate în cei opt ani de când sunt primar. În 2012, când am fost ales prima oară, absolut nimeni nu voia să cumpere o bucată de pământ în Stoeneşti, să-şi facă aici o casă, din cauză că nu erau utilităţi. În prezent, lucrurile s-au schimbat radical, iar localnicii au început să vândă metrul pătrat de teren şi cu 10 euro!”, a dezvăluit primarul PNL din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă.
„Nu voi pleca de la primărie până ce nu voi realiza şi investiţia în reţeaua de gaze naturale”
„Oamenii mă respectă, pentru că am făcut multe investiţii în localitate. Merg cu fruntea sus în faţa tuturor! Pe viitor, vreau să introduc şi reţeaua de gaze, pe o lungime de 18,5 kilometri pentru început, printr-un proiect în care ne-am asociat cu trei comune vecine: Păuşeşti (Otăsău), Bărbăteşti şi Costeşti Acesta s-a aflat pe lista celor eligibile prin FDI, dar a picat după ce programul s-a desfiinţat. Din câte am înţeles, Guvernul PNL va muta toate proiectele pe PNDL 3, inclusiv cele aprobate până acum, aşa că avem în continuare şanse de a obţine finanţare. În orice caz, cum am mai spus, nu voi pleca de la primărie până ce nu voi realiza şi investiţia în reţeaua de gaze naturale”, a conchis Dumbravă.
Pe lângă începerea lucrărilor de extindere rețelei de gaze naturale, pe încă 22 de kilometri, în această primăvară, la Păușești-Măglași...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe