Primarul din Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, este dezamăgit de faptul, că nici până în prezent, nu a fost lansat vreun nou program de investiţii prin care administraţiile locale să atragă fonduri pentru proiecte. Liberalul spune că întârzierea apariţiei unor surse reale de finanţare şi implicit a realizării unor lucrări importante pentru comunitate nu sunt privite deloc cu ochi buni de locuitori.
„Nu vreau să fiu oprit pe drum de locuitori şi să mi se spună că n-am realizat nimic în 4 ani!”
„Toamna trecută, am umblat din casă în casă şi i-am rugat pe oameni să mă sprijine pentru a face alte investiţii de dezvoltare a localităţii. Printre altele, le-am promis că voi introduce şi gaze naturale la Stoeneşti, dar proiectul se află în stand by, din cauză că nu sunt fonduri. Din păcate, a trecut un an şi nu s-a întâmplat nimic nou, iar asta din pricina lipsei unor noi programe de finanţare. PNRR-ul se află încă în studiu la Bruxelles, iar PNDL 3 – sau cum s-o numi programul anunţat de Guvern – va fi viabil abia peste câteva luni, în cel mai fericit caz. Iar, ca să implementezi un proiect nou, la cât de greu se mişcă lucrurile în ţară, vor trece şi 2 ani, deci probabil că vom ajunge în 2023 fără să pornim nicio investiţie. Un lucru foarte rău pentru o administraţie locală! Şi sunt foarte dezamăgit, pentru că ştiu cât m-am zbătut pentru a face proiecte. Aceste întârzieri mă nemulţumesc! Aşa cum am mai afirmat, nu vreau să fiu oprit pe drum de locuitori şi să mi se spună că n-am realizat nimic în 4 ani! De aceea, fac un apel către Guvern să lanseze cât mai repede noile programe de investiţii, pentru ca administraţiile locale să poată accesa proiecte şi să deruleze noi lucrări”, a precizat Gheorghe Dumbravă.
Printre cele mai importante proiecte pe care primarul Marcel Radi și Bogdan Teodorescu le vor realiza în următoarea perioadă la...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe