Gheorghe Gîngu a obţinut finanţări de sute de miliarde de lei vechi pentru proiectele derulate. „Vă garantez că Bujoreni va deveni una dintre cele mai dezvoltate și moderne localități din țară!”
La începutul anului, primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, a realizat un bilanţ al proiectelor implementate din 2016 şi până în prezent. Alesul PNL a promis că nu se va opri aici cu investiţiile, pentru ca localitatea pe care o conduce să devină una dintre cele mai dezvoltate şi mai moderne din ţară.
„De când sunt primar, am implementat sau am ajuns în diverse stadii cu nu mai puțin 29 de proiecte. Prin aceste investiții, am atras sute de miliarde de lei vechi pentru comuna Bujoreni, în majoritate fiind vorba de fonduri europene. Unele proiecte sunt finalizate, altele se află în curs de implementare, dar avem și proiecte de anvergură, cum ar fi extinderea rețelei de gaze naturale, care urmează să fie realizate în curând. Am dus o luptă grea în cele două mandate de primar, m-am lovit de multe probleme şi am avut parte şi de piedici, care au fost pe punctul de a ne doborî. Dar am reușit să ne ridicăm mereu de la pământ și să continuăm lupta. Avem viziune, avem proiecte, avem idei şi vă garantez că Bujoreni va deveni una dintre cele mai dezvoltate și moderne localități din țară”, a declarat Gheorghe Gîngu.
Lista proiectelor pentru care primarul Gheorghe Gîngu a obţinut finanţare din 2016 şi până în prezent:
• Reabilitare, modernizare, dotare şi extindere Școala Învățământ primar Sat Olteni – 1.538.382,00 lei;
• Modernizare şi extindere Școala cu clasele I-VIII, Gura Văii – 3.054.859,04 lei;
• Consolidare, reabilitare, modernizare, dotare și extindere grădinița cu program normal Bogdănești (în incinta Școlii Bogdănești) – 1.321.509,00 lei;
• Reabilitare, modernizare, dotare și extindere cu grupuri sanitare, Dispensar Comunal Bogdănești – 955.068,92 lei;
• Racordare la rețeua de canalizare a locuitorilor din Olteni – 1.323.773,30 lei;
• Dotarea serviciului voluntar pentru situații de urgență cu utilaje pentru stingerea incendiilor – 264.547,76 lei;
• Modernizare, extindere și dotare Grădinița Lunca, sat Lunca – 1.550.761,89 lei;
• Dotarea serviciului social – 206.214,37 lei;
• Modernizarea serviciului voluntar pentru situații de urgenţă, prin achiziţia unui buldoexcavator – 492.394,13 lei;
• WiFi4EU Promovarea conectivității la internet în comunitățile locale – 15.000 Euro;
• Creșterea capacității serviciului public de asistență socială – 66.906 lei;
• Refacere pod peste pârâul Valea Bujorencii şi drum comunal, sat Bujoreni – 1.047.165,96 lei;
• Modernizare drumuri locale și construire poduri peste pârâul Muereasca și peste pârâul Valea Bujorencii – 99.929.036,15 lei;
• Extindere retele inteligente de distribuție gaze naturale în Orașul Călimănești și Înființare sistem de distribuție gaze naturale în Comuna Bujoreni – 65.111.504,87 lei;
• Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei pentru obiectivul: Corp C1-Primărie – 1.830.278,20 lei;
• Modernizarea iluminatului public stradal – 1.263.131,25 lei;
• Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală – 4.690.794,74 lei;
• Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități – 1.020.100,28 lei;
• Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din Județul Vâlcea și a cheltuielilor aferente acestuia – 103.458.367,58 lei;
• Sisteme de transport inteligente la nivelul localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Transport – 16.836.398,01 lei;
• Sisteme de transport inteligente – etapa a II-a – 8.199.870,86 lei;
• Extinderea transportului public de călători – etapa a II-a, a cheltuielilor legate de acest proiect și a acordului de parteneriat aferent – 21.967.548,75 lei;
• Dezvoltarea sistemului de asistență socială și combaterea sărăciei și a excluziunii sociale;
• HUB de Servicii MMSS – SII MMSS;
• Modernizarea sistemului de iluminat public stradal – etapa a II-a – 953.015,02 lei;
• Investim în viitor şi educaţie la Bujoreni – 845.137 lei;
• Înfiinţarea şi funcţionarea unui Centru Comunitar Integrat – 832.049,30 lei;
• Dotarea cu echipamente a Căminului cultural Gura Văii – 171.058 lei;
• Modernizare drumuri de interes local – 7.914.446,11 lei.
Miercuri, 14 mai, viceprimarul Carmen Preda a continuat seria întâlnirilor cu locuitorii municipiului, într-o nouă rundă de audiențe dedicate identificării...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe