duminică, februarie 16, 2025
Administrație

Gheorghe Melente a solicitat ajutor financiar de la Guvern pentru a achita cota de cofinanţare a investiţiei de la Centrul Cultural „Mihai Viteazul”, din Drăgoeşti

1.05KVizualizari
Centrul Cultural „Mihai Viteazul”, din comuna Drăgoeşti, a prins contur, iar primarul Gheorghe Melente a declarat că acesta va fi inaugurat cel mai târziu în vară. Alesul PNL face acum demersurile necesare pentru a obţine banii de cofinanţare pentru investiţia de anvergură din satul Buciumeni. În condiţiile în care valoarea totală a proiectului se ridică la 1 milion de euro, comuna Drăgoeşti trebuie să contribuie cu 10 la sută, în speţă cu 500 de mii de lei. Suma reprezintă asigurarea utilităţilor (apă, canal, energie electrică), dar şi realizarea unor amenajări exterioare (alei, spaţii verzi, băncuţe).
„Avem mare nevoie de ajutor financiar pentru cota noastră de cofinanţare de la Centrul Cultural. Investiţia se ridică la valoarea totală de 1 milion de euro, iar contrbuţia noastră este de 10 la sută, adică de vreo 5 miliarde de lei vechi. Numai branşamentul la reţeaua de energie electrică ne costă însă 3,141 de miliarde de lei vechi, pentru că – fiind vorba de o clădire impunătoare – proiectul implică amenajarea unor transformatori cu o putere instalată foarte mare. Când am demarat acest proiect, mi-am asumat cheltuielile legate de racorduri la apă, canal şi energie electrică, dar şi nişte amenajări exterioare. Conducta de apă trece prin faţa clădirii, deci n-ar fi o problemă în acest sens, ne putea racorda imediat, dar pentru branşamentul la reţeaua de energie electrică avem nevoie urgent de ajutor. În cazul în care nu vom fi sprijiniţi, există riscul ca investiţia să fie inaugurată mai târziu. Din păcate, la finele anului trecut, localitatea Drăgoeşti a primit zero lei de la Guvern, la rectificarea bugetară, un lucru pe care nu l-am înţeles deloc, pentru că şi noi aveam mare nevoie de bani”, a dezvăluit Gheorghe Melente.
„După ce vom rezolva toate problemele legate de branşamentele la reţelele de apă, canal şi energie electrică şi vom finaliza şi amenajările interioare şi exterioare, ne vom gândi şi la modul de funcţionare a acestui Centru Cultural. E unic în sudul Vâlcii şi probabil că nu mai există un altul la fel de impunător în tot judeţul. Avem şi cu ne mândri din punct de vedere istoric, pentru că Mihai Viteazul s-a născut chiar aici, la Drăgoeşti, lucru pe care l-am inclus şi în Monografia Comunei pe care o vom lansa în curând. Cu siguranţă, după ce vom inaugura căminul, vom demara colaborări cu Biblioteca Judeţeană şi cu Teatrul Ariel, pentru ca în localitate să aibă loc periodic evenimente culturale şi artistice”, a mai precizat primarul PNL din Drăgoeşti, Gheorghe Melente.