joi, noiembrie 26, 2020
Administrație

Gheorghe Melente (Drăgoeşti), despre FDI: „Cu timpul, ar fi falimentat localităţile, din cauza gradului mare de îndatorare”

238Vizualizari

Primarul Gheorghe Melente, din Drăgoeşti, nu a văzut cu ochi buni Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, chiar dacă multe localităţi din ţară au primit aprobare de la CNSP pentru anumite proiecte. Alesul PNL şi-a justificat opinia potrivnică prin gradul mare de îndatorare pe care erau nevoite să-l suporte toate localităţile care ar fi realizat investiţii. „Cred că nu spun nicio noutate când afirm că FDI era doar un împrumut, iar în timp ar fi falimentat localităţile, din cauza gradului mare de îndatorare. Şi noi am obţinut finanţare pentru un proiect, dar nu eram deloc decis să-l trec prin Consiliul Local, deoarece nu mi se părea corect să îndatorez comuna. Nu prea e normal ca pe un program naţional să nu beneficiezi de sprijinul statului român, adică să obţii bani nerambursabili. Haideţi să fim serioşi: cum să faci investiţii din împrumuturi şi să îndatorezi o localitate pentru 20-30-40 de ani? În acest răstimp, cu siguranţă că nici lucrările propriu-zise nu ar mai fi fost vizibile, dacă era vorba, de exemplu, de asfaltarea unor drumuri. Apoi, multe localităţi din mediul rural se depopulează în timp, deci, de unde ar mai fi plătit primăriile banii datoraţi, dacă nici nu ar mai fi avut de unde să colecteze taxe şi impozite? Pe de altă parte, ulterior, UAT-urile ar fi fost obstrucţionate să mai deruleze alte investiţii în paralel. Practic, FDI ar fi generat un colaps!”, a subliniat Melente.
„Din păcate, prin FDI, s-au acordat şi fonduri pe criterii politice. Altfel, nu-mi explic de ce anumite localităţi erau deja cu proiectele gata, când nici nu se dăduse drumul la acest program, iar în unele chiar începuseră şi lucrările! Aşadar, despre ce vorbim? Din punctul meu de vedere, e un lucru foarte bun că FDI a fost oprit din faşă. Sigur că acolo unde au demarat deja investiţiile şi s-au semnat contractele de finanţare, lucrările vor continua şi vor fi achitaţi banii pentru ce s-a făcut. Este clar că nu vor fi blocate, ci vor continua mai departe pe un nou program naţional, PNDL 3. Tot acolo se vor mai regăsi şi celelalte proiecte depuse pe FDI, care nu au fost finanţate”, a concluzionat primarul PNL din Drăgoeşti, Gheorghe Melente.