sâmbătă, septembrie 14, 2024
Fotbal Diverse

Gheorghe Venus, antrenor Cozia Călimăneşti: „Am obţinut o mare performanţă şi nu doar pentru Călimăneşti, ci şi pentru tot judeţul Vâlcea”

1.99KVizualizari

După dubla manşă cu Viitorul I. L. Caragiale, a fost bucurie maximă în tabară echipei de juniori A1, Cozia Călimăneşti, care va juca în faza semifinală a Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă. După meciul de duminica trecută, cei doi antrenori (Gheorghe Venus şi Cornel Badea), alături de doi dintre jucătorii emblematici (căpitanul Bogdan Biserică şi portarul Bogdan Buzilă), s-au declarat bucuroşi de pasul înainte pe care l-au făcut şi au spus că nu vor să se oprească aici.

• Gheorghe Venus, antrenor juniori A1 Cozia Călimăneşti: „Mulţumim domnului primar Florinel Constantinescu pentru ajutorul pe care ni l-a oferit şi pentru faptul că ne-a fost alături. De asemenea, îi mulţumim domnului Andrei Vasile şi tuturor celor care ne-au susţinut să ajungem până aici. Am obţinut o mare performanţă şi nu doar pentru Călimăneşti, ci şi pentru tot judeţul Vâlcea. Marţi sau miercuri vom afla în ce grupă şi unde vom juca mai departe, iar pe 14 iunie, vom fi la turneul semifinal. Vrem să facem şi acolo o figură frumoasă şi să ne calificăm la finală. Asta e dorinţa tuturor ce fac parte din această echipă”.

• Cornel Badea, antrenor juniori A1 Cozia Călimăneşti: „Le-am făcut o mare bucurie tuturor microbiştilor din judeţ, prin ajungerea la turneul semifinal! Vreau să-i felicit pe aceşti copii minunaţi pentru performanţa lor şi pentru că alcătuiesc un nucleu foarte bun. Îl felicit şi pe colegul meu, Gheorghe Venus, pentru că i-a ţinut uniţi. Altfel, mulţumesc conducerii primăriei Călimăneşti pentru că a fost mereu lângă noi. În plus, mulţumim şi suporterilor noştri, care au venit din nou şi de această dată într-un număr mare la stadion. Suntem foarte fericiţi că am ajuns până aici şi sperăm să reprezentăm judeţul Vâlcea cu mândrie în faza următoare”.

• Bogdan Biserică, jucător Cozia Călimăneşti: „A fost un meci greu pentru noi, mai ales că am avut doi jucători accidentaţi. Ne-am dăruit însă extraordinar, în special în finalul primei reprize. Mulţumim antrenorilor că au avut încredere în noi! Sperăm să mergem la turneul final şi să câştigăm şi acolo”.

• Bogdan Buzilă, portar Cozia Călimăneşti: „Ne-am antrenat foarte bine şi am muncit cât se poate de mult pentru a obţine celedouă victorii cu Viitorul I. L. Caragiale. Ne simţim excelent şi suntem bucuroşi că i-am făcut mândri de noi pe toţi oamenii din Călimăneşti. Sperăm ca la turneul semifinal să facem, din nou, o figură foarte bună”.