Gicu Deaconescu: “Din păcate, ne cramponăm de lucruri mici. Când eu jucam în Franța, Spania și nu numai, nu am primit mai nimic. Mai târziu, am cules însă laurii…”
Gicu Deaconescu a vorbit despre situația actuală din fotbalul juvenil, raportându-se la sacrificiile pe care chiar el le făcea când era junior. Reprezentantul AJF Vâlcea în relația cu cluburile de copii și juniori a explicat că nu medaliile și tricourile dau valoare celor mici, ci munca și sacrificiul, coroborate cu înțelepciunea părinților.
„Am avut și eu destule turnee când eram junior, dar nu județene. Am fost în Franța, Spania și pe plan național, la competiții mari, unde, de asemenea, am primit doar medalii și tricouri. Credeți că mă interesa dacă erau de marcă tricourile? Nicidecum! Noi voiam să jucăm, cât mai mult, să avem meciuri de calitate. Când un părinte sare peste anumite reguli, să știți că acel copil nu va ști niciodată valoarea muncii. Și doar va visa! De când am decis să vin la AJF, am făcut tot posibilul să avem competiții de copii și juniori cât mai multe. La U11 și U13 și nici la fete, nu existau până atunci. Cluburile trebuie să crească copii și juniori. Dar să-i crească frumos. Pentru că rezultatele nu vor întârzia să apară. Nu faci performanță dacă primești un tricou Adidas sau Nike. Astea trec!”, a explicat Gicu Deaconescu, reprezentantul copiilor și juniorilor la AJF Vâlcea.
În urmă cu două săptămâni, primarul Florin Mărăcine a anunțat că ediția din acest an a Cupei Satelor Galicea la...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe