miercuri, iulie 22, 2026
Diverse

Grădiștea continuă să se modernizeze: din toamnă, încep lucrările la rețeaua de gaze și iluminatul public LED!

148Vizualizari

Comunitatea din Grădiștea face pași importanți spre modernizare. Primarul Ilie Boiangiu (PSD) a anunțat că ultimele demersuri pentru două investiții majore sunt aproape finalizate, urmând ca lucrările pentru rețeaua de gaze naturale să demareze în luna septembrie. Proiectul prevede introducerea a 6 kilometri de conductă de gaze, o investiție strategică menită să crească semnificativ calitatea vieții locuitorilor. În paralel, va fi implementat și un proiect finanțat de Fondul pentru Mediu, care vizează montarea a 227 de lămpi economice (LED) pe drumul principal din localitate. Acesta atrage însă atenția că instabilitatea politică de la nivel central pun frână altor proiecte esențiale. Așteptăm să se deschidă și alte surse de finanțare. Sperăm să se rezolve în cel mai scurt timp instabilitatea politică la nivel național, deoarece această situație afectează și primăriile. Când nu ai un guvern stabil, liniile de finanțare europeană apar mult mai greu. Așa, sunt multe programe blocate, adică pierdem bani pentru dezvoltare”, a explicat primarul Ilie Boiangiu.