Fotbal Național

Grande-Flacăra! Echipa din Treapt i-a administrat prima înfrângere liderei CSM Alexandria

702Vizualizari
Sâmbătă după amiază, pe stadionul din Treapt, s-a disputat supermeciul dintre Flacăra Horezu şi CSM Alexandria. Aşa cum era de aşteptat, partida a fost extrem de echilibrată, dar s-a încheiat cu victoria la limită a echipei vâlcene, cu scorul de 1-0 (după 0-0, la pauză). Şi de această dată, chiar dacă au avut în faţă echipa de pe primul loc al ierarhiei, care s-a calificat şi în grupele Cupei României, „olarii” au abordat duelul cu maximă concentrare, aşa cum antrenorii Adi Popa şi Marian Deaconescu ne-au obişnuit. Iar la final „au cules roadele”, Flacăra Horezu obţinând o nouă victorie „de pus în ramă”.
Unicul gol al meciului a fost marcat spre finalul partidei, mai precis în minutul 83, de Radu Dobrescu (FOTO). Din motive necunoscute, fotbalistul argeşean a fost lăsat să plece din Treapt în sezonul trecut, deşi Flacăra Horezu avea mari probleme la finalizare. El s-a întors acum la Vâlcea şi a început să-şi arate din nou valoarea.
Chiar dacă a pierdut în Treapt, CSM Alexandria se menţine pe primul loc în clasament, cu 16 puncte, poziţia secundă în Seria a VI-a fiind ocupată în prezent de Flacfăra Horezu, care se află la doar o „lungime” în spate.