Primarul Ilie Cosmin Anghelescu (FOTO) susţine în continuare mişcarea sportivă din Mateeşti, iar fotbalul se va afla mereu la loc de cinste. În sezonul actual, clubul Viitorul Mateeşti este reprezentat de o echipă în Liga a V-a şi de alta în campionatul de juniori A1 organizat de AJF Vâlcea. „Pe lângă faptul că vom păstra echipa de juniori A1, ne-am propus să facem în localitate şi două grupe de fotbal pentru copii, ca să încurajăm sportul. Astfel, toţi cei care vor să vină să facă sport sunt aşteptaţi la clubul Viitorul Mateeşti, iar în acest sens îl pot contacta direct pe Alex Cincă, noul antrenor al echipei de juniori A1, care se va ocupa şi de pregătirea grupelor de copii. Ţin să menţionez că antrenamentele vor fi gratuite, nu le vom percepe celor mici nicio taxă, pentru că nu ne gândim neapărat la performanţă, ci doar vrem să promovăm mişcarea sportivă în localitate. Grupele de fotbal vor fi alcătuite strict pentru ca toţi cei mici să poată să facă sport într-un cadru organizat. Pentru a nu mai exista niciun dubiu, vom încerca să găsim o modalitate ca Alex Cincă să fie remunerat din bugetul local pentru munca pe care o va depune”, a anunţat Ilie Cosmin Anghelescu.
Duminică, 5 noiembrie, Viitorul Mateeşti şi Olteţul Alunu s-au înfruntat în campionatul judeţean de juniori Under 19. Meciul s-a încheiat...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe