joi, septembrie 10, 2026
Sporturi

„Haita te aşteaptă!” CS Vâlcea 1924 a pus în vânzare abonamentele pentru noul sezon de baschet. Preţuri la jumătate pentru elevi, studenţi şi pensionari!

577Vizualizari
Din sezonul trecut, pe lângă echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea, judeţul nostru este reprezentat la cel mai înalt nivel şi de o formaţie de baschet masculin. CS Vâlcea 1924 a avut parte de multe urcuşuri şi coborâşuri la prima participare în Liga Naţională, iar până la urmă a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul: salvarea de la retrogradare. Deşi Vâlcea n-a mai avut de peste 15 ani o echipă de top în sportul cu mingea la coş, tribunele Sălii Traian au fost înţesate de spectatori, semn că baschetul este foarte iubit în oraşul de la poalele Capelei. Poate tocmai de aceea, pentru noul campionat, care va începe în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie, oficialii vâlceni au fixat o ţintă mult mai ridicată: Top 8.

Săptămâna trecută, conducătorii de la CS Vâlcea 1924 au anunţat că s-au pus în vânzare abonamentele pentrru sezonul 2024-2025 al Ligii Naţionale de baschet masculin. „Haita se adună! Am avut recorduri de audiență pentru un meci de baschet în Râmnicu Vâlcea, sezonul trecut. Pretențiile și spectacolul cresc! Punem în vânzare noile abonamente pe platforma blt.ro şi la sediul clubului, din Strada Calea lui Traian, Nr. 54A și 54B, de luni până vineri, între orele 14.00 și 18.00. Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon +40 757 803 577. Luptă Vâlcea!”, au anunţat oficialii de la CS Vâlcea 1924, pe pagina de Facebook a clubului din Sala Traian.
Tot pe reţeaua de socializare, au fost postate şi preţurile pe care iubitorii baschetului de calitate le pot plăti pe un abonament, pentru a fi siguri că vor vedea toate meciurile din noul sezon. Astfel, adulţii vor trebuie să achite 200 de lei pentru un abonament, în timp ce elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de o reduce, în cazul lor preţul fiind de 100 de lei.
Sursă foto: Facebook CS Vâlcea 1924