duminică, februarie 16, 2025
Handbal

Handbalistele de la SCM Rm. Vâlcea nu vor fi libere de Paşte! Lunea viitoare, echipa noastră va juca la Brăila

210Vizualizari
Pe 5 mai, creştin-ortodocşii din ţara noastră vor sărbători Paştele. Pentru jucătoarele de la SCM Rm Vâlcea, ziua va fi însă una petrecută împreună, în sala de sport. Iar asta pentru că elevele lui Bent Dahl vor pregăti meciul foarte important cu Dunărea Brăila (FOTO), din etapa a 24-a a Ligii Florilor. Partida va avea loc a doua zi de Paşti, luni, 6 mai, de la ora 17.30, şi va fi transmisă în direct de PRO Arena, partenerul media oficial al FRH. În tur, echipa antrenată de danezul Jan Leslie s-a impus la limită în Sala Traian, cu scorul de 38-37, aşa că vâlcencele vor să se răzbune după înfrângerea suferită toamna trecută în faţa propriilor suporteri.
Pentru adversara Vâlcii, partida de săptămâna viitoare va fi ultima înainte de deplasarea la Graz, în Austria, la Final Four-ul Ligii Europene de handbal feminin, care e programat pe 11 şi 12 mai. În semifinale, Dunărea Brăila o va înfrunta chiar pe cealaltă echipă din ţara noastră care s-a calificat în „careul de aşi” (Gloria Bistriţa-Năsăud), iar Les Neptunes de Nantes (Franţa) se va duela cu Storhamar (Norvegia).
Sursă foto: dunareabraila.ro