vineri, martie 13, 2026
Diverse

Hera (Unirea Tomșani): „Nu mai avem niciun leu, nici măcar pentru deplasarea jucătorilor!”

781Vizualizari

În meciul din optimile Cupei României, pierdut la loviturile de departajare, Unirea Tomșani nu i-a putut chema pe jucătorii cu experiență, stabiliți în alte județe. Antrenorul Marian Hera a mărturisit că clubul are în cont zero lei și apelează tot mai des la prietenii apropiați, în condițiile în care primăria nu poate să aloce banii necesari. „Ne-au lipsit mulți jucători titulari în partida de cupă, precum Gârlă, Vladu, plus cei de la București. Nu i-am chemat, pentru că nu ne permitem să le plătim deplasarea în momentul de față. Acum, nu avem niciun leu. Stăm în stand-by. Asta e realitartea! Dacă primăria nu ne acordă bani, dăm înapoi, ne dă bani, continuăm. Avem sponsori, dar e imposibil să ducem singuri o luptă la capăt la acest nivel. Am vorbit cu domnul primar, ne-a promis finanțare, după aprobarea bugetului. Noi nu putem decât să așteptăm. Bani de acasă nu mai putem aduce, că sunt vremuri foarte grele. Am văzut peste tot că se dau bani pentru fotbal, la noi – nimic!„, a precizat Marian Hera, antrenor la Unirea Tomșani.