Herning-Ikast (FOTO) este cea de-a doua echipă daneză cu care elevele lui Bent Dahl se duelează în competiţia europeană, după Viborg HK, pe care vâlcencele au întâlnit-o în Grupa D. Pe 13 februarie, în tur, partida din Sala Traian s-a încheiat la egalitate (30-30), iar după trei zile, pe 16 februarie, formaţia antrenată de Jakob Vestergaard a câştigat categoric pe teren propriu, cu 31-20. Rezultatele au făcut diferenţa în clasament, Viborg HK ocupând primul loc, cu 10 puncte, în timp ce SCM a terminat cu 9.
Gruparea daneză a avut câştig de cauză în „dubla” cu SCM Rm. Vâlcea, din ediţia 2018-2019
Aşa cum se cunoaşte, Herning-Ikast a fost adversara echipei SCM Rm. Vâlcea în aceeaşi competiţie şi în ediţia 2018-2019. Duelurile au avut loc în turul 3 preliminar, iar nordicele le-au eliminat pe „municipalele” pregătite, la vremea respectivă, de Florentin Pera.
Pe 10 noiembrie 2018, Herning-Ikast Handbold a triumfat, pe teren propriu, cu 22-16, iar apoi, pe 18 noiembrie 2018, a câştigat şi returul din Sala Traian, cu 21-19, astfel că a acces în grupele Cupei EHF (care a fost rebranduită între timp ca Liga Europeană).
Săptămâna trecută, naționala de handbal feminin a României a disputat cele două meciuri tur-retur cu Italia, din calificările pentru Campionatul...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe