vineri, mai 7, 2021
Administrație

Hispano Construct, compania lui Robert Dican, dă culoare județului prin investițiile sale de calitate. Şi la Olanu, va fi construit un parc de joacă modern!

898Vizualizari
După ce a realizat mai multe locuri de joacă desprinse parcă din poveste, Hispano Construct este apelată de tot mai mulți primari din județ, care vor să facă ceva deosebit în localitățile lor. Astfel, Milorad Cumpănășoiu, din Berbeşti vrea să dea mai multă culoare spațiilor de joacă pentru cei mici și a decis să meargă pe mâna companiei vâlcene. De asemenea, şi la Olanu, autoritățile locale și-au propus ca, anul acesta, să construiască un parc în suprafață de 400 de metri pătrați, chiar lângă sediul primăriei.

„Mie îmi place foarte mult cum lucrează Hispano Construct! Robert Dican, managerul acestei firme, mi-a trimis imagini cu tot ce a făcut până acum și toate investiţiile arată extraordinar de frumos. Are locuri de joacă, multe şi în Râmnic, care îi încântă enorm pe cei mici. Vrem să amenajăm şi noi centrul localităţii, iar parcurile realizate de Hispano Costruct ni se par a fi cea mai bună soluție. Reprezentanţii acestei companii au venit cu idei frumoase, care dau culoare localităților. Vrem ca şi locul de joacă pe care îl vom face la Olanu să fie precum cele din Râmnic, cu tartan şi foarte multe elemente de distracție. Urmează ca, la rectificarea bugetară din vară, să aprobăm și banii necesari pentru această investiţie”, a precizat Grigore Iliuță, viceprimarul din Olanu.