Diverse

Holograf, Constantin Enceanu, Ionuţ Dolănescu, Viorica şi Ioniţă cu Taraful din Clejani, în week-end, la Zilele Râmnicului. Programul evenimentelor!

1.03KVizualizari
Pe 20 mai, se împlinesc 634 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului. Din cauza pandemiei de Covid-19, în 2020 şi 2021, nu a avut loc niciun eveniment dedicat aniversării acestei mărturii scrise a existenţei oraşului. În 2022, administraţia locală va organiza din nou Zilele Râmnicului, care se vor derula în perioada 20-22 mai.

Cu această ocazie, pe scena amplasată în aer liber în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, din centrul Râmnicului, se vor desfăşura o serie de spectacole cu nume de marcă din muzica românească, pop-rock sau populară. Astfel, printre alţii, vâlcenii îi vor putea urmări pe Constantin Enceanu, Emilia Dorobanţu, Ionuţ Dolănescu (vineri), Nicoleta Nucă, Viorica şi Ioniţă cu Taraful din Clejani (sâmbătă) şi Holograf (duminică).

Organizatorul principal al evenimentelor este Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu (în ordine alfabetică): Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Casa de Producţie „Aztecii”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea, Şcoala de Dans Ru Apollo, Teatrul Municipal „Ariel” şi Uniunea Artiştilor Plastici – filiala Vâlcea.

Zilele Râmnicului 2022 – Programul evenimentelor:

Vineri, 20 mai
• 10.00 „Arenele Traian” – Şedinţa Festivă a Consiliului Local dedicată aniversării a 634 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului
• 10.50 Paradă festivă pe traseul „Arenele Traian” – Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân
• 11.00 Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân – Moment artistic prezentat de Teatrul Municipal “Ariel”
• 11.15 Scuarul „Mircea cel Bătrân” – Deschiderea oficială a „Târgului Meşterilor Populari Vâlceni”, organizator: Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
• 11.30 Scuarul „Mircea cel Bătrân” – Lansarea a 634 de baloane tricolore
• 14.00 – 16.00 Scuarul “Mircea cel Bătrân” – Demonstraţie de Automodele, organizator: Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea
• 18.00 Galeriile de Artă “Cozia”, Pasaj 1 şi 2 – Vernisajul expoziţiei-concurs de pictură “Râmnicul meu”, organizator: Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Râmnicu Vâlcea
• 19.00 – 22.00 Scuarul „Mircea cel Bătrân”
• 19.00 Spectacol de muzică şi dansuri populare „Junii Sibiului”
• 19.55 Recital de muzică populară Constantin Enceanu
• 20.40 Recital de muzică populară Emilia Dorobanţu
• 21.15 Recital de muzică populară Ionuţ Dolănescu
Sâmbătă, 21 mai
• 10.00 – 12.00 Scuarul „Mircea cel Bătrân” – Demonstraţie de Automodele, organizator: Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea
• 10.00 – 22.00 Scuarul „Mircea cel Bătrân” – „Târgul Meşterilor Populari Vâlceni”, organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
• 19.00 – 22.00 Scuarul „Mircea cel Bătrân”
• 19.00 – Concert „Tineri Talentaţi ai Râmnicului”
• 19.35 – Recital de muzică pop Nicoleta Nucă
• 20.30 – Recital de muzică populară şi de petrecere Viorica şi Ioniță cu Taraful din Clejani
Duminică, 22 mai
• 10.00 – 22.00 Scuarul „Mircea cel Bătrân” – „Târgul Meşterilor Populari Vâlceni”, organizator Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea
• 11.00 – 13.00 Parcul Zăvoi – Demonstraţie de Navomodele, organizator: Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea
• 19.00 – 22.00 Scuarul „Mircea cel Bătrân”
• 19.10 „Celebrate” – Greatest Hits – Covers, Euphonia Show
• 20.15 Spectacol pop-rock Trupa Holograf