Iancu Carabageac a primit însemnele de Cetățean de Onoare al orașului Popești-Leordeni! Dumitru Dragomir, prezent la festivitatea de miercuri, 26 august
625Vizualizari
Ziua de miercuri, 26 august, a fost una de sărbătoare la Popești-Leordeni. Legendarul Iancu Carabageac, fotbalist născut în localitatea ilfoveană, pe 12 iulie 1953, dar care a cunoscut gloria când a îmbrăcat tricoul echipei Chimiei Rm. Vâlcea, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului de lângă Capitală.

Primarul Petre Iacob: „Popești-Leordeni își prețuiește valorile!”
Cel care a condus festivitatea de miercurea trecută și i-a înmânat celui supranumit „Profesorul” însemnele oficiale de Cetățean de Onoare a fost chiar primarul din Popești-Leordeni, Petre Iacob. De altfel, alesul PSD a fost inițiatorul și principalul susținător al ideii de a-l recompensa pe Iancu Carabageac cu acest titlu onorific, care a venit la pachet și cu premiu în bani, în valoare de 20.000 de lei.

„Iancu Carabageac – Cetățean de Onoare al orașului Popești-Leordeni. Am avut onoarea de a-i acorda domnului Iancu Carabageac titlul de «Cetățean de Onoare al Orașului Popești-Leordeni», în semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă și pentru modul în care a reprezentat comunitatea noastră. Născut în Popești-Leordeni, Iancu Carabageac și-a început drumul în fotbal la doar 11 ani, construind apoi o carieră impresionantă: peste 250 de prezențe în Liga I, peste 150 în Liga a II-a și peste 220 de goluri marcate. Un moment de referință al carierei sale a fost participarea, în anul 1979, la Olimpiada Mondială Universitară din Mexic, unde România a obținut medalia de bronz, iar Iancu Carabageac a fost desemnat cel mai bun și tehnic jucător al competiției. Dincolo de cifre și performanțe, titlul acordat reprezintă respectul unei întregi comunități pentru un om care și-a dedicat viața sportului și care a dus cu cinste mai departe numele locului în care s-a născut. Popești-Leordeni își prețuiește valorile și nu își uită oamenii! Felicitări, Iancu Carabageac, și vă mulțumim pentru tot ceea ce ați oferit fotbalului românesc și orașului nostru! Cu respect și recunoștință, din partea întregii comunități din Popești-Leordeni!”, a transmis primarul Petre Iacob, pe pagina sa de Facebook.

Tifosii de la SC Popești-Leordeni au creat o atmosferă incendiară
Paul Șutru, consilier local la Popești-Leordeni, ne-a transmis că, pe lângă actualii componenți ai echipei de fotbaal din localitate, nou-promovată în Liga a II-a, la festivitatea de săptămâna aceasta a fost prezent și Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, care a condus și clubul Chimia pentru o perioadă. Altfel, de menționat mai este faptul că Iancu Carabageac a avut parte de o atmosferă incediară la acest eveniment, creată de tifosii de la SC Popești-Leordeni. Suporterii au afișat și un banner special, cu textul „Respect, Iancu Carabageac!”.





