Ilie Boiangiu (Grădiştea): „Nu cred că sezonul actual se mai poate relua. Nu-i mai arde nimănui de fotbal! La Liga a V-a, campionatul trebuie să se încheie la finele turului!”
De ceva timp, din cauza pandemiei de coronavirus, competiţiile fotalistice sunt întrerupte în ţară. Primarul din Grădiştea, Ilie Boiangiu, regretă din plin această situaţie şi spune că pauza forţată este resimţită din plin şi în localitatea pe care o administrează. Alesul PNL spune că oamenilor le lipsesc enorm de mult lucrurile normale din viaţă, de a se plimba pe străzi, de a se întâlni cu prietenii şi de a vedea un meci de fotbal al echipei comunei, Ştiinţa Grădiştea.
„A ajuns să ne fie dor să mai jucăm un meci de fotbal, nu credeam că vom ajunge în aceeastă situaţie, să nu ne mai putem bucura de lucrurile normale, care ne făceau viaţa frumoasă până acum. În ceea ce priveşte fotbalul, nu cred că sezonul actual se va mai putea relua, chiar dacă şi eu îmi doresc acest lucru. Campionatul se va încheia la finele turului, iar cine e pe primul loc în cele trei ligi va promova. Asta e situaţia, nu mai avem ce face! E o situaţie de forţă majoră, de care nimeni nu credea că ne vom lovi, aşa că e normal să acceptăm soluţii de compromis. Oricum, nimănui nu cred că-i mai arde de fotbal, dacă e să ţinem cont de ce se întâmplă în ţară şi pretutindeni în lume, din cauza cumplitei pandemii de coronavirus!”, a declarat Ilie Boiangiu.
La nivelul Ligii a V-a, campionatul se află abia la jumătate, până acum s-au disputat doar etapele din tur. După cele 13 runde, echipa Ştiinţa Grădiştea ocupă locul 12 în Seria Vest, iar în condiţiile actuale va evolua şi în sezonul viitor tot la „Onoare”.
Săptămâna trecută, AJF Vâlcea a anunțat când va loc avea prima rundă din retur în cele trei ligi județene de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe