În perioada următoare, primarul comunei Grădiştea, Ilie Boiangiu, va premia cuplurile din localitate care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie în 2020 şi 2021. Potrivit alesului PNL, vor fi recompensate financiar aproape 20 de familii de vârstnici.
„La Grădiştea, sunt mai multe cupluri care, în ultimii 2 ani, au împlinit jumătate de secol de la căsătorie şi am decis să le premiem longevitatea în căsnicie. Din cauza pandemiei de Covid-19, nu va fi vorba însă de nicio festivitate. Pur şi simplu, vom merge acasă la fiecare şi le vom oferi câte o diplomă de longevitate, un buchet de flori şi un premiu în bani. Ei vor intra în posesia a câte 600 de lei de familie. E mai bine şi mai normal aşa, în condiţiile actuale, în loc să-i chemăm pe vârstnici într-un cadru aglomerat. Din calculele pe care le-am făcut cu colegii din primărie, ar fi vorba de aproape 20 de cuppluri care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie în 2020 şi 2021. Am decis să organizăm această premiere o dată la 2 ani, ca să fie mai multe cupluri. Oricum, în 2020, nu am putut să recompensăm pe nimeni din cauza pandemiei”, a anunţat primarul Ilie Boiangiu.
În încheiere, liberalul a mai dezvăluit că, la final de an şcolar, şi elevii din localitate au primit bursele cuvenite. „Acordarea burselor şcolare şi valoarea acestora au fost stabilite încă de la începutul anului în Consiliul Local. Astfel, copiii au primit câte 100 de lei de fiecare. Din totalul celor 350 de elevi care învaţă în localitate, din clasele 0-12, doar 120 s-au încadrat pentru a beneficia de burse sociale şi de merit”, a concluzionat primarul din Grădiştea, Ilie Boiangiu.
Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanţare, prin care...
Marți, 28 noiembrie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de execuție pentru proiectul „Utilizarea energiei din resurse regenerabile la nivelul...
Primarul din Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu, a anunţat că se apropie de final lucrările din cadrul primului proiect de modernizare a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe