Administrație

Ilie Boiangiu va obţine 230.000 de lei, prin GAL „Amaradia – Gilort – Olteţ”, pentru eficientizarea energetică a sălii de sport din Grădiştea

699Vizualizari
Grădiştea face parte, de peste un deceniu, din Grupul de Acţiune Locală „Amaradia – Gilort – Olteţ”, alături de 10 comune din Gorj. Din acest punct de vedere, localitatea condusă de primarul Ilie Boiangiu e singura din Vâlcea care a fost inclusă în parteneriatul iniţiat la vremea respectivă de reprezentanţii administraţiilor publice din judeţul vecin. De-a lungul anilor, alesul PNL a realizat numeroase investiţii în care a primit finanţare europeană prin GAL, una dintre acestea fiind, de exemplu, modernizarea dispensarului medical din comună.

În 2024, Ilie Boiangiu va da startul unui nou proiect important, de această dată pentru elevii din localitate. Astfel, Primăria Grădiştea va solicita fonduri prin GAL „Amaradia – Gilort – Olteţ” pentru eficientizarea energetică a sălii de sport situată în spatele liceului din localitate. „În principiu, investiţia vizează montarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură etc. Valoarea totală a acestui proiect ar fi de aproximativ 230.000 de lei, adică de 44.000 de euro. La aceşti bani se vor adăuga şi cheltuielile neeligibile, pe care vom fi obligaţi să le suportăm din bugetul local. Costurile pentru realizarea documentaţiei sunt mai mari în raport cu banii pe care îi vom primi, iar ca exemplu ar fi faptul că, înainte de a face proiectul tehnic, e nevoie, printre altele, şi de realizarea unui audit energetic”, a dezvăluit primarul din Grădiştea, Ilie Boiangiu.