Ilie Cosmin Anghelescu, mulţumit de bugetul alocat comunei Mateeşti pentru 2022. „Aşteptăm să vedem cu ce ne surprind guvernanţii în ceea ce priveşte investiţiile!”
Primarul Ilie Cosmin Anghelescu s-a declarat mulţumit de alocările bugetare anunţate de Guvern la început de an. În acest sens, alesul PSD a menţionat că, în 2022, localitatea Mateeşti va beneficia de un buget de 2,63 de milioane de lei, cu 100.000 în plus faţă de 2021. „Bugetul e mai mare faţă de anul trecut şi acoperă atât partea de investiţii, cât şi drepturile persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora, pentru care am primit bani într-un cont separat. Din acest punct de vedere, suntem la zi cu plăţile. În urmă cu două săptămâni, le-am achitat însoţitorilor banii pe luna decembrie şi sumele pentru concedii pe anul trecut”, a precizat Ilie Cosmin Anghelescu.
„În privinţa investiţiilor, avem numeroase proiecte pe care le vom realiza cu fonduri proprii. Până la urmă, nu contează neapărat bugetul, dacă ştii să drămuieşti bine banii, poţi face lucruri multe şi utile şi cu fonduri puţine. Sunt anumite lucrări care nu pot fi acoperite de finanţările guvernamentale sau europene, aşa că trebuie să le realizezi cu bani proprii. La fel am procedat şi anul trecut, iar în 2022 vom continua tradiţia, ca să spun aşa, cu speranţa că vom finaliza de trei ori mai multe lucrări decât în 2021. Pe lângă investiţiile pe care le vom realiza ca de obicei, şi în 2022, din bugetul local, aşteptăm să vedem şi cu ce ne surprind guvernanţii în privinţa aprobării unor proiecte. Pentru că am depus foarte multe, avem nu mai puţin de 25 de documentaţii la Guvern, atât la CNI, cât şi pe programul «Anghel Saligny»”, a mai declarat Ilie Cosmin Anghelescu.
Pe lângă începerea lucrărilor de extindere rețelei de gaze naturale, pe încă 22 de kilometri, în această primăvară, la Păușești-Măglași...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe