marți, aprilie 14, 2026
Fotbal Județean

Ilie Cosmin Anghelescu, mulţumit de evoluţia tinerilor jucători de la Viitorul Mateeşti, în partida de la Buneşti. „Am făcut un meci mai bun decât în campionat!”

1.07KVizualizari
În primul meci oficial pe care l-a disputat în 2022, în turul 3 al Cupei României, Viitorul Mateeşti a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 4-3, de AS Buneşti. Bebe Iliescu a dat o „dublă” pentru formaţia din comuna administrată de Ilie Cosmin Anghelescu, primul gol fiind înscris de Edi Lungu. „Felicitări echipei pentru jocul de la Buneşti!”, a transmis, pe Facebook, primarul din Mateeşti.

„Trebuia să primim un penalti, la scorul de 3-1!”

„Adversarii au condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2. AS Buneşti a marcat ultimul gol după o greşeală de portar. Terenul era foarte prost, impracticabil, din cauză că a plouat şi a fost îmbibat de apă, iar mingea i-a sărit goal-keeper-ului nostru în piept, apoi în mână şi a intrat în plasă. Dacă meciul ar mai fi durat însă câteva minute, sunt convins că am fi izbutit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră, nu doar să egalăm. În ultimele 10 minute, am atacat în continuu, dar am avut ghinion la finalizare! Pe de altă parte, poate că scorul final ar fi fost altul şi dacă arbitrul de centru, Alisa Neaţă, ar fi văzut un 11 metri, la scorul de 3-1. Ea n-a fost poziţionată bine şi n-a observat când jucătorul nostru a fost secerat în suprafaţa de pedeapsă. Toţi spectatorii au recunoscut că a fost penalti, inclusiv gazdele. Imediat după aceea, am înscris pentru 3-2”, a declarat Ilie Cosmin Anghelescu.

„Jumătate din echipă a fost alcătuită din juniori A1”

„Chiar dacă am pierdut, sunt mulţumit de evoluţia tinerilor noştri jucători. Consider că echipa e peste cea din tur, dacă ţinem cont de faptul că, în campionat, am luat bătaie cu 5-3 la Buneşti. Atunci, doar Bogdan Şurlin n-a jucat, în rest, au fost pe teren toţi fotbaliştii din vechiul lot. De această dată, în pofida schimbărilor şi a copiilor pe care ne-am bazat, am fost la limită şi am pierdut foarte greu, cu 4-3. Jumătate din echipă a fost alcătuită din juniori A1, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani”, a încheiat primarul din Mateeşti, Ilie Cosmin Anghelescu.