Handbal

Împotriva Craiovei, elevele lui Bent Dahl au obţinut cea mai categorică victorie din acest sezon. Ultimul succes la cel puţin 15 goluri diferenţă s-a consemnat pe…

309Vizualizari
Săptămâna aceasta, SCM Rm. Vâlcea a câştigat foarte lejer derbiul Olteniei, cu SCM „U” Craiova, cu scorul de 36-21, aceasta fiind cea mai clară victorie a echipei din Sala Traian din sezonul actual al Ligii Florilor. În campionatul actual, diferenţa maximă a fost de 13 „lungimi” şi s-a consemnat recent, pe 26 ianuarie, în duelul cu CSU Ştiinţa Bucureşti, din etapa a 14-a, când „municipalele” au triumfat, chiar în deplasare, cu 39-26.
Pentru a vedea când au obţinut elevele lui Bent Dahl un succes la cel puţin 15 „lungimi” trebuie să ne întoarcem cu un an şi o lună în urmă. Mai precis, pe 25 ianuarie 2023, în etapa a 13-a din sezonul 2022-2023, când echipa vâlceană „a dat de pământ” cu Minaur Baia Mare, în deplasare, cu 40-24!
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea