marți, octombrie 27, 2020
Politică

În 4 ani, Costi Rădulescu a adus 250 de milioane de euro pentru Vâlcea și promite să mai atragă încă 350 de milioane

148Vizualizari
Constantin Rădulescu va candida pentru al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Vâlcea, compeție în care adversarul său va fi deputatul Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea. Social-democratul şi-a depus candidatura la finele săptămânii trecute, iar cu acest prilej a dat publicităţii şi un comunicat de presă.
„Mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de PREȘEDINTE al Consiliul Județean Vâlcea și lista de consilieri județeni. Am avut lângă mine echipa alături de care pornim pe un nou drum. Le mulțumesc colegilor mei, care mi-au fost alături 4 ani și, împreună, am implementat proiecte importante. În acest moment, în județul Vâlcea sunt în lucru sau deja finalizate 50 de proiecte, în valoare de peste 250 de milioane de euro. Alături de aceeași echipă, am pregătit proiectele de viitor. Le mulțumesc din suflet, le urez sănătate și rămânem, în continuare, în echipa PSD. Vorbind despre viitor, am alături de mine o echipă frumoasă și puternică, alături de care, în următorii 4 ani, vom implementa proiecte pentru județul Vâlcea și pentru binele oamenilor. O echipă echilibrată, din toate punctele de vedere. Avem în lista veterani, dar și nume noi, oameni care au ales să vină să pună umărul, alături de mine și de PSD, pentru a face bine în județul Vâlcea. Pentru următorii 4 ani ne propunem obiective strategice:
– să avem cele mai bune spitale din regiunea Oltenia;
– să avem toată rețeaua de drumuri județene reabilitată;
– să rezolvăm problema colectării și depozitării deșeurilor.
Sunt provocări importante pe care le vom aborda în mandatul următor. Nu vom rata niciun proiect pe fonduri europene, astfel încât, în următorul mandat, ne propunem să atragem în județul Vâlcea peste 350 milioane euro, doar noi, Consiliul Județean. Le mulțumesc colegilor mei primari cu care am colaborat, și îi asigur că, în continuare, nu voi privi investițiile din județul Vâlcea prin culoarea carnetului de partid. De ce? Pentru că eu consider că facem proiecte pentru oameni. Și în următoarea perioadă vom proceda la fel, pentru că noi avem această credință: BINE FACI, BINE GĂSEȘTI!”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.