În această perioadă, Mihaela Buşe (CS Chimia) luptă la Europenele de haltere
Prin implicarea deosebită a antrenorului Daniel Moldovan, halterofilii de la CS Chimia Rm. Vâlcea au reuşit să cucerească 30 de medalii în anul 2019. Este, de departe, cel mai bun rezultat de când funcţionează această secţie… În perioada 6-12 decembrie, vâlceanca Mihaela Buşe participă, cu lotul naţional de junioare al României, la Campionatele Europene din Israel.
„La ora actuală, Mihaela este una dintre halterofilele de top din România, care promite foarte mult în acest sport. Să nu uităm că ea a stabilit un nou record naţional, la smuls, 76 de kilograme, plus alte două – care, din păcate, nu au putut fi omologate. Şi nu este singura mea sportivă care a reuşit să impresioneze la competiţiile naţionale”, a precizat Daniel Moldovan, antrenor de haltere la CS Chimia Rm. Vâlcea.




