Primarul din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, a anunțat că, în această primăvară, va fi inaugurată noua grădiniță construită în satul Măgura cu finanțare de la CNI – prin Ministerul Educației – și Banca Mondială. Potrivit alesului PSD, valoarea totală a investiției a fost de aproximativ 2 milioane de lei, în această unitate pentru preșcolari urmând a-și desfășura activitatea patru grupe de copii.
„Grădinița este aproape gata, lucrările sunt finalizate în proporție de 99 la sută! Mai e foarte puțin de lucru, în curând, vom întocmi procesul verbal de recepție și o vom inaugura. Din ce știu, firma care a executat lucrările și-a primit banii cu regularitate, pentru tot ce a realizat, direct de la CNI, care a asigurat finanțarea în parteneriat cu Banca Mondială. Inaugurarea va fi una cu fast, un eveniment deosebit pe care îl vom pregăti în cele mai mici detalii. Ne-am gândit și cum vom denumi noua grădiniță! Aceasta va purta numele Prof. Univ. Dr. Alexandru Popescu-Mihăești, un dascăl de mare calitate, care e originar din localitatea noastră. La festivitate, o vom invita și pe soția sa, Ioana, care locuiește în Mihăești. De asemenea, de la eveniment nu vor lipsi nici cele două fiice ale sale, care i-au urmat cariera, ambele fiind profesoare”, a dezvăluit Constantin Bărzăgeanu.
Prof. Univ. Dr. Alexandru Popescu-Mihăești s-a născut pe 14 martie 1993, în calitatea de lângă Râmnic, și a decedat pe 2 aprilie 2021. Fost decan și prorector al Universității „Spiru Haret”, el a primit în 2004 medalia „Meritul pentru Învățământ” – clasa I, din partea președintelui țării din acea perioadă, Ion Iliescu, Apoi, renumitul dascăl a devenit și Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Îmbunătățirea mediului prin regenerarea zonelor verzi de mici dimensiuni, a locurilor de joacă sau pentru activități recreative, a iluminatului public,...
Anul acesta, primarul Daniel Dimulescu și-a împlinit un vis! Alesul PSD a obținut o finanțare de 14 milioane de lei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe