SCM Rm. Vâlcea a debutat cu o victorie la turneul Ligii Florilor de la Bucureşti, care a început duminică, 30 mai, şi se va încheia joi, 3 iunie. Aşa cum se cunoaşte, luni, 31 mai, trupa antrenată de Florentin Pera a învins-o pe HC Zalău, cu scorul de 29-27. Formaţia din Sala Traian mai are încă două meciuri de jucat în această săptămână. Astfel, miercuri, 2 iunie, de la ora 18.30, SCM o va înfrunta, în Sala „Rapid”, pe CS „U” Cluj, grupare care a retrogradat deja în Divizia A. Ulterior, joi, 3 iunie, de la ora 16.00, Vâlcea se va duela cu Rapid Bucureşti, însă în Sala „Polivalentă” din Capitală, partida cu echipa de sub podul Grant urmând a fi transmisă în direct de TVR 1. În condiţiile în care acestea vor fi ultimele două meciuri cu Florentin Pera pe banca tehnică, este de aşteptat ca SCM Rm. Vâlcea să obţină încă două succese.
Indiferent de rezultatele din meciurile cu CS „U” Cluj şi Rapid Bucureşti, trupa antrenată de Florentin Pera va încheia campionatul pe locul 3. Un declin faţă de precedenţii doi ani, în care SCM a fost capabilă să se bată pentru supremaţie cu CSM Bucureşti. Ba chiar staff-ul tehnic şi oficialii şi-au făcut şi un titlu de glorie din succesele şi trofeele repurtate în faţa rivalei! Şi pe bună dreptate, având în vedere diferenţa de buget dintre cele două formaţii, care era net în favoarea formaţiei din Capitală! În schimb, rezultatele mai slabe din acest sezon au fost puse ori pe seama sistemului ciudat în care s-a disputat Liga Florilor, ori pe fondul lipsei suporterilor din tribune, ca şi cum nu toate echipele au jucat în aceleaşi condiţii.
Săptămâna trecută, FRH a organizat tragerea la sorți a programului noului sezon al Ligii Florilor. Competiția va aduna la start...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe