Primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Bănacu, a fost nevoit să aştepte doi ani până ce s-au finalizat procedurile legate de licitaţia de atribuire a lucrărilor din cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere, prin ADI BPC. Pentru această investiţie, alesul PSD a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2, în vara anului 2017, împreună cu omologii săi din comunele Costeşti (Toma Peştereanu) şi Pietrari (Nicolae Moraru). Valoarea totală a proiectului aprobat de Guvern s-a ridicat la valoarea de 20 de milioane de lei. La Bărbăteşti, investiţia se referă la modernizarea a 11 drumuri de interes local, care au o lungime totală de 5,46 de kilometri.
„Pentru anul acesta, mi-am propus să modernizez toate arterele din proiectul pe PNDL 2, prin ADI BPC. Sunt cam dezamăgit din acest punct de vedere, deoarece am rămas puţin în urmă cu lucrările, faţă de Costeşti şi Pietrari, din pricina firmei care a câştigat licitaţia. Din păcate, aşa cum am mai anunţat, am avut ghinionul că proiectul a fost adjudecat de o companie din Capitală, care n-a asfaltat nici măcar un centimetru. Singurele lucrări care s-au realizat au fost cele de betonare a patru drumuri mai greu accesibile (fiecare având câte circa 200 de metri), care nu pot fi asfaltate deocamdată! Acestea au o lungime totală de aproape 1 kilometru”, a dezvăluit Constantin Bănacu.
„Toate celelalte tronsoane din cadrul proiectului au fost pregătite pentru a turna covorul bituminos. Mă refer în primul rând la arterele spre Stoeneşti (cu o lungime de aproape 2 kilometri), Pietrari (700 de metri) şi Costeşti (800 de metri). În plus, ar mai fi vorba de modernizarea a încă două drumuri, de 760 şi, respectiv, 440 de metri, care se leagă între ele, precum şi a altuia mai scurt, de circa 100 de metri, în Bârzeşti. Pe lângă asfaltări, mai avem de realizat mai multe ziduri de sprijin şi circa 4 kilometri de rigole”, a mai adăugat primarul PSD din comuna Bărbăteşti, Constantin Bănacu.
COMUNICAT DE PRESĂ „În ultimii ani, m-am luptat să preluăm drumul „Loviștei” – DN 7 D, în administrarea Consiliului Județean,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe