Fotbal Național

În acest week-end, Flacăra Horezu şi Minerul Costeşti se înfruntă în Treapt, în derbiul „răniţilor”. Ambele echipe au câştigat doar câte 1 punct în 2021

207Vizualizari
Sezonul regulat al Ligii a III-a se va încheia în acest week-end, când e programată ultima etapă (a 18-a). Dacă Viitorul Dăeşti va evolua în deplasare, celelalte două echipe vâlcene din Seria 7 (Flacăra Horezu şi Minerul Costeşti) se vor întâlni chiar în meci direct. Duelul se anunţă a fi un adevărat derbi al „răniţilor”, având în vedere parcursul pe care l-au avut ambele combatante în 2021, în care fiecare a adunat doar câte 1 punct. În rest, „olarii” şi „ortacii” au pierdut toate celelalte şase meciuri disputate.
Astfel, în această primăvară, cu Gabriel Mangalagiu la timonă, Flacăra Horezu a obţinut singurul punct pe teren propriu, în partida cu CSM Deva (scor 3-3). În ceea ce priveşte golaverajul, fotbaliştii din Treapt au marcat doar 7 goluri (o medie de câte 1 pe meci) şi au încasat nu mai puţin de 22 de „boabe” (ceea ce înseamnă 3,14 pe etapă), un bilanţ cu care chiar nu puteau să-şi treacă în cont prea multe rezultate pozitive.
De partea cealaltă, Marius „Ţeţe” Vlădoi & Co. au cucerit singurul punct în deplasare, în fieful echipei Gaz Metan Mediaş 2, echipă cu care au terminat la egalitate (1-1). Raportul dintre golurile marcate şi golurile primite a fost asemănător cu al „olarilor” (4-19), adică, –15, iar asta în principal din cauza faptului că „ortacii” au pierdut uluitor în Zăvoi (cu 8-0 !!!) în faţa viceliderei Măgura Cisnădie!
Meciul dintre Flacăra Horezu şi Minerul Costeşti va avea loc vineri, 30 aprilie, de la ora 15.00, pe stadionul din Treapt.