Fotbal Diverse

În acest week-end, la Galicea, a avut loc ediţia a doua a Cupei Satelor. Vezi aici clasamentul final şi premiile individuale acordate!

659Vizualizari
În acest week-end, la Galicea, a avut loc cea de-a doua ediţie a Cupei Satelor la fotbal. Competiţia iniţiată în 2023 de primarul Florin Mărăcine a adunat la start şapte echipe, reprezentând şapte dintre cele nouă sate ale localităţii. Acestea au fost împărţite în două serii, unde s-au înfruntat în sistem campionat. Toate meciurile din cadrul acestui turneu amical s-au disputat pe terenul sintetic de lângă stadionul de fotbal.

Viitorul Bratia Deal a câştigat ediţia din 2024

Potrivit informaţiilor date publicităţii de primarul Florin Mărăcine, primele partide din cadrul Cupei Satelor s-au disputat în seara zilei de vineri, 6 septembrie, după ora 19.00, în Grupa A, din care au făcut parte echipele Topologul Galicea, Forţa Teiu şi FC Valea Râului. Sâmbătă, 7 septembrie, după ora 11.00, au avut loc meciurile din Grupa B, în care au fost repartizate patru formaţii: Viitorul Bratia Deal, Halba Cremenari, Tunarii Bratia Vale şi Sparta Cocoru.
Viitorul Bratia Deal (locul 1)
Tunarii Bratia Vale – locul 2
FC Valea Râului – locul 3

Florin Mărăcine, jucător la… Halba Cremenari

Duminică, 8 septembrie, după ora 10.00, s-au desfăşurat partidele din „careul de aşi”, în care au evoluat primele două clasate din cele două grupe. În semifinale, s-au disputat meciurile Tunarii Bratia Vale – FC Valea Râului şi Topologul Galicea – Viitorul Bratia Deal. Ulterior, în finala mică, FC Valea Râului a dispus de Topologul Galicea (campioana din 2023), iar Viitorul Bratia Deal a învins Tunarii Bratia Vale, în finala mare.

La finele competiţiei, Florin Mărăcine (FOTO) – care a evoluat ca jucător la Halba Cremenari – a dezvăluit că, pe lângă cupele şi diplomele oferite echipelor de pe primele patru locuri, au fost acordate şi cinci premii individuale. Costinel Vlad (de la Viitorul Bratia Deal) a cucerit două dintre acestea, pentru cel mai bun jucător şi pentru golgheterul competiţiei. Celelalte trei au revenit următorilor: Radu Udrea (Topologul Galicea) – cel mai bun portar, Ion Ilinescu (Viitorul Bratia Deal) – cel mai vârstnic jucător şi Darius Vleju (Sparta Cocoru) – cel mai tânăr jucător.