vineri, aprilie 16, 2021
Handbal

În acest week-end, SCM Rm. Vâlcea are planuri îndrăzneţe! Oficialii din Sala Traian iau în calcul participarea la un turneu amical în Bănie

576Vizualizari
Week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea trebuia să dispute primele meciuri amicale din această vară. Este vorba de „dubla” cu „U” Cluj, din Sala Traian, care era fixată pentru vineri şi sâmbătă, 24-25 iulie. La sugestia oficialilor ardeleni, partidele de pregătire au fost însă anulate. Trupa antrenată de Florentin Pera şi-a continuat astfel antrenamentele în Rm. Vâlcea, cu gândul la debutul în noul sezon competiţional.
La finele acestei săptămâni, conducătorii SCM-ului iau în calcul participarea la un turneu amical programat în Bănie. Competiţia ar urma să aibă loc sâmbătă şi duminică, 1 august, şi va aduna la start patru echipe. Pe lângă formaţia gazdă (SCM Craiova, care e antrenată de Bogdan Burcea, selecţionerul reprezentativei de senioare a ţării noastre) şi SCM Rm. Vâlcea, vor mai fi prezente HC Zalău (care îl are la timonă pe Gheorghe Tadici) şi echipa naţională de tineret a României, la cârma căreia se află Dragoş Dobrescu.
Dacă SCM Rm. Vâlcea a efectuat stagiul de pregătire din această vară la Cheile Grădiştei – Fundata, în perioada 8-18 iulie, la fel ca şi HC Zalău (între 13 şi 20 iulie), formaţia din Bănie s-a aflat în cantonament peste hotare. Astfel, SCM Craiova şi-a încărcat bateriile pentru noul sezon în localitatea Dramas (din Grecia), între 16 şi 26 iulie.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea