Handbal

În acest week-end, SCM Rm. Vâlcea participă la Final Four-ul Cupei României. Lidera Ligii Florilor, Rapid Bucureşti – prima adversară

790Vizualizari
În acest week-end, mai precis sâmbătă şi duminică, 21-22 mai, va avea loc Final Four-ul Cupei României la handbal feminin. Niciuna dintre cele patru echipe calificate în această fază (Măgura Cisnădie, Rapid Bucureşti, CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea, în ordinea cum au fost stabilite după tragerea la sorţi) nu a dorit să organizeze turneul, aşa că FRH a decis ca meciurile să se desfăşoare la Mioveni. Aşa cum se cunoaşte, în oraşul din Argeş, şi naţionala de senioare a ţării noastre a disputat două meciuri din calificările pentru Euro 2022. Este vorba de partidele cu Insulele Feroe (victorie cu 26-19, pe 6 octombrie 2021) şi Danemarca (înfrângere cu 28-35, pe 2 martie 2022).
Aşa cum se cunoaşte, trei dintre care echipele care vor fi prezente la finele săptămânii la Mioveni au fost decise încă din 3 mai. În schimb, CSM Bucureşti a obţinut biletele pentru Final Four abia duminică, 15 mai, când s-a impus categoric în deplasare, contra echipei Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (cu 32-23). „Tigroaicele” şi-au amânat meciul cu gruparea ardeleană din cauză că au jucat „dubla” cu formaţia daneză Esbjerg Team, din sferturile Ligii Campionilor.

Elevele lui Bent Dahl pornesc cu şansa a doua în faţa echipei din Giuleşti

Semifinalele Cupei României la handbal feminin sunt programate sâmbătă, 15 mai. Prima va fi cea dintre CSM Bucureşti şi Măgura Cisnădie (de la ora 11.00, în direct pe TVR 2), după care va urma meciul Rapid Bucureşti – SCM Rm. Vâlcea (de la 15.30, pe TVR 1). O zi mai târziu, duminică, 22 mai, vor avea loc finalele competiţiei. De la ora 11.00 (în direct pe TVR 2), echipele învinse în semifinale se vor înfrunta în meciul pentru locurile 3-4, iar de la 15.30 (pe TVR 1), va avea loc duelul pentru marele trofeu, între formaţiile învingătoare în semifinale.
Având în vedere faptul că, în singurul meci direct care a avut loc în acest sezon, în etapa a 13-a a Ligii Florilor, Rapid Bucureşti s-a impus fără probleme în faţa echipei SCM Rm. Vâlcea, pe teren propriu (33-27, după 18-11, la pauză), este evident că gruparea antrenată de spaniolul Carlos Viver va porni ca favorită şi în semifinala din acest week-end. Dacă trupa din Sala Traian va reuşi să răstoarne calculele hârtiei şi să acceadă în finală, elevele norvegianului Bent Dahl o vor înfrunta în ultimul act al competiţiei, mai mult ca sigur, pe CSM Bucureşti.

SCM Rm. Vâlcea a câştigat Cupa României în 2020, dar anul trecut a absentat de la turneul final al competiţiei

SCM Rm. Vâlcea a câştigat ediţia 2019-2020 a Cupei României, avându-l pe Florentin Pera la timonă, după ce a dispus în finală de CSM Bucureşti, cu scorul de 22-19. Echipa din Sala Traian revine însă în Final Four după un an de absenţă. Aşa cum se cunoaşte, în ediţia precedentă, cu sârbul Goran Kurtes pe banca tehnică, SCM Rm. Vâlcea nu a reuşit să acceadă între primele patru echipe, deoarece a fost eliminată în sferturi de SCM Gloria Buzău, într-o partidă care a avut loc la Bistriţa, pe 25 august 2021. După 29-29 în timpul regulamentar de joc, formaţia antrenată la vremea respectivă de Aurelian Roşca s-a impus la loviturile de departajare, de la 7 metri, cu 34-33. Până la urmă, SCM Gloria Buzău a şi câştigat trofeul pus în joc, după ce a învins-o categoric pe CSM Bucureşti (35-29), Final Four-ul din 2021 disputându-se la Brăila.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea

HANDBAL FEMININ • CUPA ROMÂNIEI

Sferturi de finală

Marţi, 3 mai
RAPID BUCUREŞTI – SCM GLORIA BUZĂU 29-27 (17-11)
CSM GALAŢI – MĂGURA CISNĂDIE 27-28 (13-12)
SCM RM. VÂLCEA – MINAUR BAIA MARE 32-25 (14-12)
Duuminică, 15 mai
GLORIA 2018 BISTRIŢA-NĂSĂUD – CSM BUCUREŞTI 23-32 (12-20)

Final Four / Semifinale

Sâmbătă, 21 mai
CSM BUCUREŞTI – MĂGURA CISNĂDIE *) (11.00)
*) în direct pe TVR 2
SCM RM. VÂLCEA – RAPID BUCUREŞTI *) (15.30)
*) în direct pe TVR 1

Final Four / Finala mică (locurile 3-4)

Duminică, 22 mai
ÎNVINSELE DIN SEMIFINALE *) (11.00)
*) în direct pe TVR 2

Final Four / Finala mare (locurile 1-2)

Duminică, 22 mai
ÎNVINGĂTOARELE DIN SEMIFINALE *) (15.30)
*) în direct pe TVR 1