În Bunești, cererea pentru construire de case a explodat. Primarul Radi vrea să extindă utilitățile de apă și canalizare
În localitatea Bunești, primarul Viorel Radi a reușit să pună la punct toată infrastructura școlilor și grădinițelor, iar copiii au acum condiții de top. Social-democratul a achiziționat și 5 stații de încărcare a mașinilor electrice, cu finanțare prin ADR S-V Oltenia. Drumurile sunt deja modernizate, există apă și canalizare, astfel că aceste condiții, dar și distanța mică față de Râmnic, au dus la o explozie a cererilor privind autorizațiile de construire de noi locuințe. ”Pe Agenția Fondului de Mediu, am un proiect de 12 milioane de lei, pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în toate zonele neacoperite. În ultimii ani, s-au construit foarte multe case noi în localitatea Bunești, care, acum, au nevoie de utilitățile curente. Ne bucurăm că există un interes crescut pentru dezvoltarea imobiliară în Bunești. Asta înseamnă că avem o comună frumoasă, cu un nivel de infrastructură ridicat”, a transmis primarul din Bunești, Viorel Radi.




