Handbal

În derbiul cu CSM Bucureşti, Florentin Pera speră să le aibă la dispoziţie şi pe „stranierele” Iryna Glibko şi Alicia Fernandez Fraga

1.42KVizualizari
După meciul cu Odense Handbold, din deplasare, SCM Rm. Vâlcea mai are o singură partidă de disputat (cu Brest Bretagne – pe teren propriu), până la derbiul Ligii Florilor, cu CSM Bucureşti. FRH a stabilit ca partida de gală a campionatului să aibă loc joi, 18 februarie, de la ora 18.30, la Sf. Gheorghe. Potrivit antrenorului Florentin Pera, oficialii şi jucătoarele din Sala Traian îşi fac deja planul de bătaie pentru cel mai important meci al sezonului.
„Suntem deja cu gândul la derbiul cu CSM Bucureşti, din 18 februarie, când sperăm să ajungem în cea mai bună formă. În acest sens, sper ca Alicia Fernandez Fraga să revină cât mai curând pe teren şi poate chiar şi Iryna Glibko. Chiar şi cu lotul pe care îl avem la dispoziţie, ne dorim să câştigăm fiecare meci”, a afirmat Florentin Pera, după duelul cu Activ Prahova Ploieşti, din Liga Florilor, care a avut loc săptămâna trecută.