marți, ianuarie 14, 2025
Handbal

În „dubla” românească din Liga Campionilor, SCM Rm. Vâlcea a fost „îngropată” şi de aruncările de la 7 metri ratate

1.02KVizualizari

• la acest capitol, pentru CSM Bucureşti, Cristina Neagu a avut un procentaj de reuşită de 100 % în ambele manşe

În meciul cu CSM Bucureşti, din Capitală, jucătoarele de la SCM Rm. Vâlcea au irosit cu nonşalanţă patru aruncări de la 7 metri. Ewgenija Minevskaja (de două ori), Iryna Glibko şi Kristina Liscevic n-au reuşit să le învingă pe portăriţele echipei din Capitală, iar echipa antrenată de Florentin Pera a ratat şansa de a mai înscrie şi alte goluri, care ar fi făcut ca evoluţia scorului să fie alta. La acest capitol, la Bucureşti, singura care a punctat de la 7 metri a fost Iryna Glibko, ucraineanca în vârstă de 31 de ani înscriind în minutele 12, 18 şi 55. „Atunci când ratezi patru aruncări de la 7 metri, nu poţi să câştigi la 10 goluri cu CSM Bucureşti!”, a recunoscut Florentin Pera, la finele meciului din Capitală.
Aşa cum se cunoaşte, nemţoaica Ewgenija Minevskaja (FOTO) a avut ghinion şi în manşa tur, din Sala Traian, atunci când a ratat un 7 metri chiar în minutul 1. Sârboaica Kristina Liscevic a fost cea care a executat apoi cu succes celelalte trei lovituri de pedeapsă de care SCM a beneficiat la Rm. Vâlcea. În total, din cele 11 aruncări de la 7 metri din ambele meciuri cu CSM Bucureşti, elevele lui Florentin Pera au transformat doar 6.
De partea cealaltă, sâmbătă, 13 martie, CSM Bucureşti a avut în Cristina Neagu aceeaşi executantă redutabilă de la 7 metri (2 goluri din 2 încercări). Aceasta a terminat şi meciul anterior, de la Rm. Vâlcea, cu un procentaj maxim (6 din 6).

În returul din Capitală, „tigroaicele” au fost sancţionate cu opt eliminări. Gabriela Perianu a primit cartonaşul roşu

În altă ordine de idei, de menţionat este faptul că, în Capitală, SCM Rm. Vâlcea a evoluat de cinci ori în inferioritate numerică, în timp ce „tigroaicele” au fost sancţionate cu opt eliminări. Abia revenită după perioada de pauză forţată cauzată de Covid-19, Gabriela Perianu a fost cea mai penalizată jucătoare, cu trei eliminări, motiv pentru care aceasta a şi primit cartonaşul roşu, cu 5 minute înainte de finalul meciului de sâmbătă, 13 martie.