Săptămâna trecută, Federația Europeană de Handbal (EHF) a anunțat punctele de reper ale ediției viitoare a Ligii Europene, competiție în care va juca, din nou, pentru a doua oară consecutiv, și SCM Rm. Vâlcea. Gruparea din Sala Traian – care a ajuns până în sferturi în sezonul precedent – va intra în cursă din cel de-al treilea tur, ultimul înainte de faza grupelor. Practic, formația antrenată de norvegianul Bent Dahl va evolua din aceeași etapă ca și în ediția 2022-2023, când a eliminat-o pe campioana Spaniei, Super Amara Bera Bera, prin două victorii.
Meciurile din turul 3 preliminar vor avea loc în dublă manșă, pe 3/4 decembrie (turul) și, respectiv, pe 10/11 decembrie (returul). Tragerea la sorți pentru această etapă este programată tocmai pe 18 octombrie.
Tragerea la sorți a meciurilor din turul 2 va avea loc marți, 19 iulie, la Viena
Pe lângă SCM Rm. Vâlcea, România mai are încă două reprezentante în sezonul viitor al Ligii Europene. Este vorba de Măgura Cisnădie (care va începe tot din turul 3 și va fi, de asemenea, cap de serie, la fel ca gruparea din Sala Traian) și SCM Gloria Buzău (care va fi nevoită să joace însă din turul 2). Tragerea la sorți a partidelor din turul secund se va desfășura chiar în această săptămână, mai precis marți, 19 iulie, la ora prânzului, la sediul EHF de la Viena (Austria).
La fel ca anul trecut, turul 1 nu există (!!!), astfel că turul 2 va fi practic primul din cadrul competiției. În turul 2 preliminar vor evolua 18 echipe, meciurile fiind programate pe 8/9 octombrie (prima manșă) și, respectiv, pe 15/16 octombrie (cea de-a doua manșă). Apoi, în turul 3, vor intra în cursă încă 15 grupări, care se vor împerechea cu cele nouă formații calificate din etapa precedentă. Astfel, 12 participante se vor califica în faza grupelor din tururile preliminare, unde le vor înfrunta pe cele patru echipe care se vor afla direct acolo fără a disputa vreun tur preliminar.
Final Four-ul Ligii Europene este programat pe 13-14 mai 2023
Potrivit anunțului EHF, în grupe sunt calificate deja patru echipe: Ikast Handbold (fosta Herning-Ikast Handbold) – din Danemarca, DVSC Schaeffler Debrecen – Ungaria, Paris 92 – Franța și Molde Elite – Norvegia. Cele șase meciuri din faza grupelor vor avea loc în ianuarie și februarie 2023. Prima etapă este programată la începutul anului viitor, pe 7/8 ianuarie. Sferturile se vor desfășura în luna martie, iar Final Four-ul este programat pe 13-14 mai 2023.
În total, în ediția 2022-2023 a Ligii Europene (care va fi cea de-a treia după rebranduire, vechea denumire fiind Cupa EHF) vor lua startul 37 de echipe. Edițiile precedente ale Ligii Europene au fost adjudecate de Les Neptunes de Nantes (din Franța) și SG BBM Bietigheim (din Germania), ultima dintre acestea urmând a evolua în viitorul sezon în Liga Campionilor.
Liga Europeană – ediția 2022-2023
• Echipele care vor evolua în turul 2 preliminar (8/9 octombrie – 15/16 octombrie): Yalikavaksport Club (Turcia), ZRK Bjelovar (Croația), DHC Plzen (Cehia), Hypo Niederosterreich (Austria), ZRK Zeleznicar-Indjija (Serbia), Spono Eagles (Elveția), Thuringer HC (Germania), MKS FunFloor Perla Lublin (Polonia), Costa del Sol Malaga (Spania), HC Dalmatinka Ploce (Croația), VfL Oldenburg (Germania), Nykobing Falster HB (Danemarca), Siofok KC (Croația), SCM Gloria Buzău (România), Chambray Touraine HB (Franța), Fana (Norvegia), Rocasa Gran Canaria (Spania), LC Bruhl (Elveția)
• Echipele care vor evolua din turul 3 preliminar (3/4 decembrie – 10/11 decembrie): Praktiker-Vac (Ungaria), ES Besancon Feminin (Franța), Viborg HK (Danemarca), Motherson Mosonmagyarovari (Ungaria), BV Borussia 09 Dortmund (Germania), SCM Rm. Vâlcea (România), Les Neptunes des Nantes (Franța), Sola HK (Norvegia), IK Savehof (Suedia), HC Podravka Vegeta Koprivinica (Croația), Buxtehuder SV (Germania), CS Măgura Cisnădie (România), MKS Zaglebie Lubin (Polonia), Super Amara Bera Bera (Spania), Hoors HK H65 (Suedia)
• Echipe calificate direct în faza grupelor: Ikast Handbold (Danemarca), DVSC Schaeffler Debrecen (Ungaria), Paris 92 (Franța), Molde Elite (Norvegia).
La finele săptămânii trecute, mai precis în perioada 29-31 mai, la Sf. Gheorghe s-a desfășurat turneul de baraj pentru menținere...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe