sâmbătă, aprilie 13, 2024
Fotbal Național

În iarnă, Viitorul Şelimbăr, lidera Seriei 7, a transferat și un triplu campion al României, cu CFR Cluj

800Vizualizari
Viitorul Șelimbăr e singura echipă neînvinsă din Seria 7 a Ligii a III-a, unde e colegă cu cele trei echipe vâlcene: Viitorul Dăești, Flacăra Horezu și Minerul Costești. Cu ultima dintre acestea, sibienii vor disputa, de altfel, şi primul meci oficial din 2021. Partida va avea loc sâmbătă, 13 martie, de la ora 15.00, pe Stadionul „Municipal” din Rm. Vâlcea.
Echipa din Sibiu, antrenată de Florin Maxim, a obținut rezultate foarte bune și în perioada de iarnă: 3-1 şi 2-2 cu FC Odorheiu Secuiesc, 3-0 cu Gaz Metan Mediaș II, 4-0 şi 4-1 cu FC Hermannstadt II, 3-1 cu Unirea Ungheni și 7-2 cu Alma Sibiu.
De precizat că, iarna aceasta, Viitorul Şelimbăr a reușit să facă transferuri importante, iar printre nou-veniţi se numără și portarul Cosmin Vâtcă, care deține trei titluri de campion al României, cu CFR Cluj. În cariera sa, goal-keeper-ul în vârstă de 38 de ani a mai jucat pentru Oțelul Galați, FCSB, Viitorul Constanța, Rapid Bucureşti, FC Voluntari și „U” Cluj.