În localitatea Bărbăteşti, au demarat lucrările de asfasltare a 11 uliţe, în lungime totală de 2,51 km
712Vizualizari
În ultimii ani, primarul Constantin Bănacu a realizat investiţii importante în infrastructura rutieră din comuna Bărbăteşti. Astfel, în 2017, alesul PSD a obţinut finanţare, prin PNDL 2, graţie unui parteneriat cu omologii săi din localităţile Costeşti (Toma Peşetereanu) şi Pietrari (Nicolae Moraru), pentru asfaltarea a 5,5 kilometri, în calcul fiind incluse nu mai puţin de nouă tronsoane. Ultimul dintre acestea a fost modernizat chiar în primăvară şi a fost vorba de 785 de metri din drumul de legătură cu comuna Costeşti , care asigură un acces mai uşor către Parcul Naţional „Buila Vânturariţa”.
Săptămâna trecută, la Bărbăteşti, a demarat o altă investiţie în infrastructura rutieră, care se referă la asfaltarea a 11 uliţe, a cărora lungime totală e de 2,51 kilometri. Constantin Bănacu a precizat că acestea vor fi ultimele tronsoane pe care le mai are de modernizat în localitate. „Am turnat primul strat pe prima uliţă din cele 11 care vor fi asfaltate”, a ţinut să precizeze primarul PSD din Bărbăteşti, pe Facebook.





