SCM Rm. Vâlcea va participa, la sfârşitul săptămânii, la turneul final Cupei României. Pentru echipa antrenată de Florentin Pera, competiţia din Capitală reprezintă o bună şansă de a-i bucura pe suporteri cu un triumf uriaş (care ar însemna şi câştigarea Supercupei). Acesta ar veni după perioadă lungă fără handbal, de 6 luni, pe care nu doar jucătoarele au trecut-o cu greu, ci şi fanii.
La întrecerea ce va avea loc între 3 şi 6 septembrie, traseul formaţiei vâlcene este deja conturat. Astfel, „municipalele” se vor duela, în ordine, cu Dunărea Brăila (în sferturi), Rapid (în semifinale) şi probabil, dacă nu va fi nicio surpriză, cu marea rivală – CSM Bucureşti (în finală). O analiză a fiecărei adversare în parte merită făcută, pentru a şti exact care sunt şansele ca handbalistele din Sala Traian să-şi treacă în cont două trofee dintr-un foc. Cu menţiunea că, având în vedere lipsa jocurilor amicale sau oficiale, vom judeca lucrurile pe baza evoluţiilor din sezonul trecut.
Mădălina Zamfirescu (Dunărea Brăila), cu gândul la revanşă în faţa fostei echipe
În primul meci de la Cupa României, vâlcencele o vor întâlni pe Dunărea Brăila, o echipă la care s-a transferat în vară o fostă jucătoare din Sala Traian din campionatul precedent. Este vorba de Mădălina Zamfirescu – FOTO – (inter centru, 25 de ani), care nu s-a simţit deloc bine la SCM, în condiţiile în care a fost folosită foarte puţin de antrenorul Florentin Pera. Tot la Brăila a ajuns în iunie şi preparatorul fizic Jovan Novakovic, sârbul fiind „ademenit” la gruparea de la malul Dunării de tehnicianul croat Neven Hrupec. În plus, echipa s-a mai întărit cu bielorusa Maryia Kanaval (inter stânga, 23 de ani) – de la BNTU-Belaz Minsk, macedoneanca Jovana Sazdovska (extremă stânga, 27 de ani) – ex-Thuringer (Germania) şi muntenegrencele Ljublica Nenezic (portar, 23 de ani) – fostă la Gloria 2018 Bistriţa şi Sanja Premovic (inter dreapta, 27 de ani) – ex-Iuventa Michalovce (Slovacia).
Dacă Vâlcea nu a disputat niciun amical în această vară (!!!), prima adversară de la Cupa României şi-a testat potenţialul în două partide de pregătire pe care le-a avut programate în Croaţia, în fieful echipei Podravka Koprivnica, la care evoluează în prezent şi Yuliya Dumanska, fosta portăriţă a SCM-ului. În primul joc, gazdele s-au impus cu scorul de 34-29, după care brăilencele şi-au luat revanşa cu 30-27.
Meciul cu Dunărea Brăila va avea loc joi, 3 septembrie, de la ora 18.00, şi n-ar trebui să fie unul cu mari emoţii pentru jucătoarele vâlcene, a căror valoare, omogenitate, dar mai ales experienţă (după sezonul excelent din Liga Campionilor), ar trebui să conteze mai mult decât ambiţia sau orgoliul adversarelor.
Antrenoarea Carmen Amariei are la dispoziţie multe jucătoare noi la Rapid
Cea de-a doua adversară a SCM-ului la turneul din Capitală va fi Rapid Bucureşti, echipă calificată deja în această fază, după ce a trecut, în primăvară, de CS „U” Cluj (cu scorul de 40-32, în deplasare). Spre deosebire de acea perioadă, echipa de acum e cu totul alta, deoarece în Giuleşti au sosit mai multe jucătoare noi, printre care se numără Ana Maria Văcariu (inter stânga, 21 de ani) şi trei „straniere”: franţuzoaica Julie Foggea (portar, 30 de ani), muntenegreanca Itana Cavlovic (pivot, 23 de ani) şi angoleza Albertina Kassoma (pivot, 24 de ani). Printre handbalistele aflate acum sub comanda antrenoarei Carmen Amariei se numără şi ex-vâlceanca Alexandra Badea – FOTO – (extremă dreapta, 22 de ani). „Noua Ada Nechita” – conform spuselor din trecut ale lui Petre Berbecaru (în prezent consilier la SCM) – n-a convins deloc în perioada petrecută în Sala Traian, aşa că a fost nevoită să plece. Altfel, în Giuleşti mai evoluează însă şi Florentina Craiu (pivot, 24 de ani), de care Vâlcea s-a despărţit chiar la începutul lui 2020. La polul opus, Carmen Amariei nu le mai are la dispoziţie pe portăriţele Paula Ungureanu (care a devenit mămică pentru a doua oară, pe 26 iunie) şi Olivia Costache Nanu (legitimată în prezent la CS Dacia Mioveni, nou-promovată în Liga Florilor).
Meciul cu Rapid Bucureşti – din semifinale – va avea loc sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 11.00, şi, indiferent ce s-ar spune, trebuie să însemne un pas mai mult sau mai puţin lejer al echipei vâlcene spre marea finală. Într-o asemenea partidă, chiar nu e loc de nicio surpriză!
CSM Bucureşti are „o nucă tare de spart” în semifinale: SCM Gloria Buzău
În ultimul act al Cupei României, SCM Rm. Vâlcea va da piept cu marea rivală a acestor ani, CSM Bucureşti. Până la duelul cu echipa din Sala Traian, „tigroaicele” antrenate de Adrian Vasile şi Iulia Curea (FOTO) vor înfrunta însă un adversar foarte incomod în semifinale, SCM Gloria Buzău. Fără îndoială, va fi un meci în care e posibilă o „bombă”, având în vedere şi valoarea grupării pregătită de Ovidiu Mihăilă.
În această vară, trupa din Capitală şi-a păstrat marea majoritate a jucătoarelor importante din sezonul trecut şi a mai adus câteva handbaliste renumite la nivel internaţional. Printre acestea, se numără şi olandeza Martine Smeets (extremă stânga, 30 de ani) – de la Metz Handball, campioană mondială cu naţionala ţării sale la turneul final din Japonia (2019). Altfel, la Bucureşti au mai ajuns franţuzoaica Siraba Dembele Pavlovic (extremă stânga, 34 de ani), slovena Barbara Lazovic (inter dreapta, 34 de ani) – revenită de la Buducnost Podgorica, dar şi portugheza cu cetăţenie spaniolă în prezent Alexandrina Cabral Barbosa (inter centru / stânga, 34 de ani) – fostă jucătoare la Rulmentul Braşov (2008-2010) şi CS Oltchim Rm. Vâlcea (2012-2013).
Adrian Vasile şi Iulia Curea vor începe însă anul competiţional fără Dragana Cvijic în lot, MVP-ul ultimei partide directe cu SCM Rm. Vâlcea, din 11 martie, când CSM Bucureşti s-a impus cu scorul de 23-22, rezultat care s-a dovedit a fi inutil până la urmă pentru a le încorona campioane pe „tigroaice”, sezonul 2019-2020 fiind „îngheţat” de FRH din cauza pandemiei de Covid-19. Pivotul din Serbia a suferit o operaţie de menisc la mijlocul lunii august şi va sta pe tuşă până la finele lunii septembrie. În aceste condiţii, Crina Pintea va fi „gura de foc” de pe semicerc a echipei din Capitală.
Finala Cupei României e programată duminică, 6 septembrie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă, din Capitală, şi se va disputa fără spectatori. Aşa cum se cunoaşte, câştigătoarea competiţiei va primi în plus şi trofeul Supercupei României.
Săptămâna trecută, FRH a organizat tragerea la sorți a programului noului sezon al Ligii Florilor. Competiția va aduna la start...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe