luni, iulie 13, 2026
Fotbal Diverse

În perioada 31 august – 2 septembrie, Florin Mărăcine va organiza ediţia a doua a Cupei Satelor din Galicea la fotbal

598Vizualizari
Între 31 august şi 2 septembrie, la Galicea, va avea loc ediţia a doua a Cupei Satelor. Competiţia va aduna la start echipele fiecărui sat din comună, iar potrivit primarului Florin Mărăcine va fi deschisă tuturor celor care au legătură cu localitatea, chiar dacă poate în prezent lucrează sau trăiesc în alte păţi. „La Cupa Satelor Galicea, le vom da ocazia să participe tuturor celor care au fost legaţi de localitate în trecut. Adică, pot să joace şi cei ce au făcut şcoala aici, iar apoi au plecat şi lucrează sau trăiesc în alte părţi. Tot astfel, la această competiţie vor putea să joace şi cei care după căsătorie s-au mutat din comuna noastră. Condiţia e că pe toţi cei care vor participe trebuie să-i lege ceva de un sat din Galicea. Până la urmă, asta e bucuria de a organiza o asemenea competiţie, să ne revedem unii cu alţii! Pentru că în restul anului, unii sunt plecaţi la Bucureşti, Sibiu sau în alte localităţi, fiecare pe unde a putut să se stabilească sau să lucreze. Tocmai de aceea, turneul de anul trecut a fost foarte frumos, pentru că ne-am reîntâlnit unii cu alţii după mulţi ani. Cu timpul, sunt convins că acest eveniment va intre în tradiţia comunei”, a subliniat Florin Mărăcine.
Prima ediţie a Cupei Satelor Galicea a adunat la start nouă echipe şi a fost câştigată de satul Galicea. „Turneul din 2023 s-a bucurat de un real succes şi m-a încântat acest lucru. Anul trecut, competiţia a avut loc în luna iunie, dar în 2024 am decis s-o reprogramăm pentru finele lunii august – începutul lunii septembrie. Iar asta deoarece în iunie au fost alegerile locale, iar apoi a urmat perioada grea de caniculă. Deocamdată, nu ştim exact câte echipe vor participa la ediţia din acest an, în funcţie de numărul lor vom stabili şi sistem de desfăşurare. Probabil că formaţiile vor fi împărţite în grupe, iar apoi se vor disputa semifinalele şi finalele. Ca de obicei, meciurile se vor disputa pe terenul sintetic din localitate şi vor fi conduse de arbitri delegaţi de AJF Vâlcea”, a încheiat primarul din Galicea, Florin Mărăcine.