Diverse

În prima zi de şcoală, administraţia din Mateeşti a oferit ghiozdane şi rechizite pentru cei 16 elevi de clasa I din localitate

396Vizualizari
Luni, 5 septembrie, elevii de clasa I din Mateeşti au avut parte de o frumoasă surpriză din partea conducerii administraţiei locale. La propunerea primarului Cosmin Anghelescu, şi la începutul acestui an şcolar, toţi cei 16 copii au găsit în bănci câte un ghiozdan plin cu rechizite. „Proiectul «Primul ghiozdan» pentru elevii de clasa I îmi aparţine şi are rolul de a le oferi o bucurie copiilor!”, a subliniat primarul din Mateeşti. Din cauza unor probleme de sănătate, alesul PSD nu a putut fi însă prezent pentru a le ura succes celor mici în noul an şcolar, aşa că viceprimarul Victor Diaconescu a fost cel ce le-a adresat câteva cuvinte, în numele lui Cosmin Anghelescu.

Aşa cum am mai anunţat, în curând, şi cei 34 de elevi din clasa a VIII-a vor avea parte de o surpriză din partea administraţiei locale din Mateeşti, aceştia urmând a primi, din nou, câte o bicicletă. „Am oferit ghiozdanele pentru elevii din clasa I în prima zi de şcoală, pentru că aşa era normal, dar bicicletele vor fi acordate peste două săptămâni. Acestea au fost deja achiziţionate şi îşi aşteaptă posesorii. 2022 este cel de-al treilea an în care am oferit ghiozdane şi biciclete pentru elevi”, a subliniat primarul PSD din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.