default
Administrație

În Râmnicu Vâlcea, se lucrează la extinderea locului de joacă de pe Bulevardul Dem Rădulescu și la calea de acces către noua creșă și viitorul heliport din Goranu

658Vizualizari
În Râmnicu Vâlcea, continuă investițiile pentru care primarul Mircia Gutău a obținut finanțări în ultimii ani. Week-end-ul trecut, reprezentanții administrației locale au postat un scurt mesaj pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu detaliile despre lucrările care se află în derulare la ora actuală.

„În acest moment, în municipiu se desfășoară mai multe lucrări importante. În sudul Râmnicului, se lucrează la extinderea locului de joacă de pe bulevardul Dem Rădulescu, astfel încât spațiul să răspundă numărului tot crescut de copii din cartierul Ostroveni. Iar în celalalt capăt al orașului, începând din vecinătatea creșei din Goranu, recent inaugurată, se amenajează o noua cale rutieră ce va lega străzile Lespezi, Pajiștii și Straubing, facilitând accesul atât la noua unitate ante-preșcolară, cât și la viitorul heliport din zonă”, au transmis reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea, pe rețeaua de socializare.

Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea