Handbal

În runda inaugurală din Main Round-ul Ligii Campionilor, adversara Vâlcii din week-end a pierdut la cinci goluri la Podgorica

797Vizualizari

În runda inaugurală din această fază a Ligii Campionilor, echipa scandinavă a pierdut cu 30-25 (după 18-14, în deplasare), la Buducnost Podgorica. Un rezultat aproape asemănător cu al SCM-ului, din toamna trecută, echipa vâlceană fiind înfrântă cu 23-19 în Muntenegru. În duelul din week-end-ul trecut, daneza Ida Staxen Lagerbon a fost cea mai prolifică jucătoare de la Savehof, cu 7 goluri înscrise, aceasta fiind secondată de suedeza Emma Ekenman Fernis (6). Altfel, printre marcatoare s-au mai regăsit alte două suedeze, Johanna Forsberg (4 goluri) şi Nina Dano (3), precum şi o altă daneză, Trine Wacker Mortensen (3). Celelalte două „boabe” au fost reuşite de Ellenor Astrom Nilsson şi Amelia Lundback (ambele din Suedia).
Antrenorul echipei scandinave este Rasmus Overby – FOTO, în stânga (în vârstă de doar 31 de ani), un fost handbalist danez care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu binecunoscuta jucătoare Johanna Alm – FOTO, în dreapta (32 de ani), retrasă între timp din activitate, după ce a petrecut ultimele trei sezoane chiar la Savehof. Aceasta e o mai veche cunoştinţă a vâlcenilor, din perioada când Oltchim se duela cu Viborg, în Liga Campionilor.
Meciul dintre IK Savehof şi SCM Rm. Vâlcea, din cadrul etapei a 2-a a Main Round-ului Ligii Campionilor, va avea loc duminică, 2 februarie, de la ora 18.00 (în România), şi va fi transmis LIVE, ca de obicei, de DigiSport. De menţionat mai este şi faptul că partida se va disputa în Partille Arena (FOTO), o sală modernă, inaugurată în septembrie 2016, care dispune de o capacitate de 4000 de locuri.